Mai puţin de un sfert din cadrele medicale de la UPU Botoșani vor să se vaccineze
Mai puţin de un sfert din cadrele medicale de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati" Botoşani şi-au exprimat intenţia de a se vaccina împotriva COVID-19, a declarat medicul coordonator al UPU, Ramona Guraliuc.
Potrivit sursei citate, mai puţin de 30 din cei 160 de angajaţi ai UPU au fost de acord cu vaccinarea, semnând listele transmise către Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Botoşani.
„E punctul de vedere al fiecăruia şi nu poţi să obligi un angajat şi eu, cel puţin, nu pot să fac acest lucru. (…) Poate să fie o reţinere de moment şi, ştiu eu, în momentul în care vezi mai multe persoane care s-au vaccinat şi nu se produc efecte adverse vizibile sau lasă o amprentă negativă asupra individului, se creează încrederea. Poate să fie şi o reticenţă la faptul că vaccinul în sine nu determină o imunitate definitivă raportată la virus şi practic tot prin metodele clasice, prin protejare, trebuie să intervii. Eu, la rândul meu, am dreptul să îmi exprim o poziţie intermediară, pentru că nu vreau să influenţez pe nimeni. Nu dau niciun aviz pro, nici contra. Fiecare persoană poate decide pentru ea însăşi dacă acceptă schema de vaccinare", a afirmat Guraliuc.
Reprezentanţii UPU susţin, de asemenea, că un alt factor care a determinat refuzul cadrelor medicale de a se vaccina este acela că multe dintre ele au contactat virusul SARS-CoV-2 şi s-au imunizat.
„Noi, de-a lungul acestei pandemii, am avut un număr destul de mare de angajaţi care s-au contaminat, au trecut prin boală. Acum e şi chestia asta că au dobândit o imunitate. Poate unii dintre ei îşi monitorizează doar anticorpii şi o să accepte schema de vaccinare când anticorpii lor o să scadă. Nu vreau să justific gândirea fiecărui angajat. Repet: nu vreau să influenţez pe nimeni", a adăugat Guraliuc.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Avertisment sumbru de la Washington: România lipsește din discuțiile strategice ale Statelor Unite ale Americii. Este urgent ca Președintele României să vină aici cu o agendă clară și să repună România pe hartă
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Cutremur în România în zona Vrancea
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
TVA de 21% pentru suplimentele alimentare, o lovitură dată bolnavilor și vârstnicilor
