23 de COPII testati POZITIV impart 20 de paturi la Spitalul ”Sf.Maria” din IAȘI
Sunt 23 de copii internați în zona roșie Covid 19, la Spitalul „Sf.Maria” din Iași, care are doar 20 de paturi. Părinții sunt panicați și preferă să rămînă în spital pană la vindecarea completă. Se restrâng activitățile pediatrice, iar bolnavii cronici nu vor mai fi spitalizați, ci tratați în sistem internare de zi. Medicii atrag atenția că a crescut vârsta copiilor depistați cu SARS Cov 2.
„Părinții sunt panicați și atunci, dacă solicitarea este și pentru cazurile ușoare de a rămâne în spital, noi trebuie să oferim această posibilitate”, spune managerul Spitalului „Sfânta Maria” din Iași.
Unitatea medicală este construită în anul 1970 și este acum, pentru prima dată, în reparații capitale. A fost o avalanșă de internări, iar managerul Alina Belu spune că „în acest moment, pe secția ATI COVID-19 pozitiv avem patru pacienți internați. Avem nouă paturi libere, sperăm să nu se ocupe. Ne dorim din tot sufletul acest lucru. În zona roșie, Pediatrie, avem alocate 20 de paturi, iar în acest moment avem 23 de pacienți. Medicii încearcă să externeze opt pacienți care au o stare stabilă și pot fi externați cu îngrijire la domiciliu. Asta își dorește echipa medicală, să înregistrăm cât mai puține decese. Dacă situația o va impune, vom aloca paturi suplimentare și vom încerca să asigurăm activitatea medicală pentru acești pacienți. Asta înseamnă să restrângem din Pediatrie. Pacienții cronici vor fi internați, vor fi tratați ambulatoriu cu monitorizare”.
Alina Belu detaliază simplu strategia: „Cu cât crește incidența, cu atât eliberăm un tronson, în funcție de evoluția cazurilor. Cu cât vin mai multe cazuri, cu atât trebuie să ne organizăm secțiile și să asigurăm internarea pacienților”.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
O poliţistă de 23 de ani a murit în Botoșani, în urma unui accident rutier / Mașina în care se afla a fost lovită frontal de un autoturism care a intrat pe contrasens
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Cutremur în România în zona Vrancea
Sugestii de nume pentru caine - femela
