
4 tipuri de responsabilitate pe care merită să le ia în calcul orice companie sau angajator
4 tipuri de responsabilitate pe care merită să le ia în calcul orice companie sau angajator
În ultima perioadă, se discută tot mai mult despre responsabilitatea companiilor față de angajați, față de mediul de afaceri în care activează, față de comunitate și, nu în ultimul rând, față de mediul înconjurător. Conștientizarea acțiunilor și impactului companiilor asupra celor de mai sus este foarte important. În continuare, îți vom prezenta patru tipuri de responsabilitate pe care merită să le ia în calcul orice companie sau angajator. Vei putea înțelege mai bine de ce este important ca atât angajații, cât și angajatorii să își asume responsabilitatea acțiunilor.
Responsabilitatea pentru mediu
Preocuparea și responsabilitatea pentru mediul înconjurător ar trebui să se afle în topul priorităților oricărui angajator sau companii. Știai că potrivit un studiu inițiat de Genesis Property, companie fondată de Liviu Tudor, peste 50% din angajați doresc ca angajatorul să fie implicat în protecția mediului? Acest lucru demonstrează că majoritatea angajaților sunt preocupați de implicațiile acțiunilor lor și ale companiei asupra mediului înconjurător.
Mai mult, 36% dintre angajați susțin că este foarte important ca spațiul de lucru să se afle într-o clădire eficientă energetic, astfel încât impactul asupra mediului să fie cât mai mic. Este important că oamenii au devenit tot mai conștienți de aceste aspecte și că le cer angajatorilor să se implice în proiecte care să reflecte grija pentru mediul înconjurător și conștientizarea impactului companiei asupra acestuia și a comunității.
Responsabilitatea pentru drepturilor omului / Responsabilitate socială
Pentru o relație cât mai bună cu angajații, un mediul de lucru armonios și șanse reale de dezvoltare (atât pentru companie, cât și pentru angajați) este important ca angajatorul să își asume și responsabilitatea socială. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că angajatorul și compania trebuie să își desfășoare activitatea într-un mod etic, care este în concordanță cu respectarea drepturilor omului. Mai mult, se dorește tratarea cu egalitate a tuturor persoanelor, respectarea practicilor comerciale corecte și implementarea unei grile de salarizare care să nu fie discriminatoare, ci să reflecte doar competențele și responsabilitățile fiecărui angajat.
De asemenea, sunt descurajate și aspru criticate practicile care nu respectă legea și etica: exploatarea angajaților, discriminare de orice fel și targeturi nerealiste pe baza cărora se calculează salariul.
Responsabilitate față de scopurile companiei
Acest aspect este unul delicat, însă foarte important. Ce înseamnă? Pe scurt, poate fi definit drept angajamentul companiei de a atinge și menține obiectivele stabilite. Este un aspect esențial al unei culturi organizaționale sănătoase și a unei strategii de afaceri de succes.
Acest lucru poate fi realizat și cu ajutorul angajaților, care se vor alinia obiectivelor și valorilor companiei. Fiecare angajat trebuie să înțeleagă și să împărtășească direcția pe care compania dorește să o urmeze și să contribuie activ la atingerea scopurilor. De asemenea, responsabilitatea față de scopurile companiei se extinde și către luarea în considerare a impactului social și ambiental al activităților organizației. Companiile responsabile își asumă să contribuie la dezvoltarea comunității și să adopte practici durabile pentru a proteja mediul înconjurător.
Responsabilitatea economică
Nu în ultimul rând, este important să discutăm și despre responsabilitatea economică. Cum poate fi interpretat acest termen? Responsabilitatea economică include toate deciziile economice luate pentru binele companiei, angajaților și comunității. Spre exemplu, câteva astfel de decizii pot fi: alegerea unor surse alternative de energie, alocarea mai multor resurse financiare pentru programele de educație și finanțarea organizațiilor de caritate locale și așa mai departe. Angajatorii sunt încurajați să gândească dincolo de economiile de costuri operaționale și să pună angajamentul față de angajați și comunitate mai presus.
Așadar, acestea sunt doar patru dintre tipurile de responsabilități pe care trebuie să le ia în calcul orice angajator.
Sursa foto: Shutterstock
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Avertisment sumbru de la Washington: România lipsește din discuțiile strategice ale Statelor Unite ale Americii. Este urgent ca Președintele României să vină aici cu o agendă clară și să repună România pe hartă
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Cutremur în România în zona Vrancea
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
TVA de 21% pentru suplimentele alimentare, o lovitură dată bolnavilor și vârstnicilor
