A fost lansată licitația pentru restaurarea Muzeului de Ştiinţele Naturii din Dorohoi

A fost lansată licitația pentru restaurarea Muzeului de Ştiinţele Naturii din Dorohoi

Institutul Naţional al Patrimoniului a lansat licitaţia pentru lucrări de consolidare, restaurare şi punere în valoare a Muzeului de Ştiinţele Naturii din Dorohoi, a anunţat, marţi, ministrul Culturii, Raluca Turcan, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

"Importanţa clădirii este dată de istoria sa care începe la 1893, când, în şedinţa Consiliului General al Prefecturii judeţului Dorohoi, se votează luarea unui împrumut în vederea construirii unui palat administrativ şi de justiţie şi a unei cazărmi pentru armata teritorială. Câţiva ani mai târziu, în 1898, se decide construirea Palatului Administrativ la Dorohoi. Timp de 11 ani, ultimul etaj al fostei Prefecturi a judeţului a găzduit Muzeul de Ştiinţele Naturii, parterul fiind ocupat de Biblioteca şi Casa de Cultură, timp în care clădirea s-a numit Palatul Culturii", transmite ministrul.

Potrivit Ralucăi Turcan, Ministerul Culturii este preocupat de conservarea şi valorificarea patrimoniului cultural românesc, revitalizând locuri importante, redând astfel frumuseţea comunităţii de care aparţin. 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.