„Motorul cu aburi” al Greciei Antice folosit în scopuri necunoscute

 Motorul cu aburi a fost inventat în jurul secolului al XVIII-lea, acesta propulsând Revoluția Industrială.

Însă cu mai bine de o mie de ani înainte, la scurt timp după anul 0 d.Hr., Hero din Alexandria a descris un fel de motor cu aburi, folosit într-un scop necunoscut. Dispozitivul este o simplă turbină cu abur, care se rotește atunci când recipientul cu apă este încălzit.

„Cazanul fiind încălzit, aburul (atmis) care cade în sferă […] va cădea prin îndoit-înapoi (tuburi mici) spre capac și va roti sfera, la fel ca în cazul figurilor dansatoare”, scria Hero, alias Heron.

Dispozitivele au fost reproduse pentru o vreme în secolul al XVI-lea, pe măsură ce lucrarea lui Heron a fost popularizată, și apoi din nou pentru o lecție de știință simplă, la secole după aceea.

Dispozitivul este o simplă turbină cu abur

Deși este un dispozitiv interesant pe care să-l arăți tuturor prietenilor tăi din Grecia Antică, nu prea avea o utilitate reală, scrie IFLScience. 

„Dispozitivul lui Heron este în mod inerent greșit proiectat pentru a produce multă energie utilizabilă”, a scris Paul Keyser în A New Look at Heron’s „Steam Engine”, care a explorat modul în care funcționa mașinăria.

„Articulația rotativă a manșonului […] trebuie să aibă fie un exces de frecare, fie un exces de scurgeri, în ambele cazuri reducând eficiența dispozitivului. Sfera ar avea o inerție insuficientă pentru a oferi o ieșire lină pentru o sarcină variabilă (adică este un volant slab) și s-ar roti prea repede (peste 1.000 de rotații pe minut) pentru a permite ca un simplu angrenaj de reducere să transmită puterea.”

Care era scopul său?

Keyser numește motorul – care este departe de adevăratele motoare cu aburi create secole mai târziu – în schimb prima demonstrație a unei rachete și a unei forțe reactive.

Așadar, care era scopul său? În mod frustrant, Heron a fost tăcut în această privință, lăsând-o în seama speculațiilor. Se crede că dispozitivul a fost probabil folosit ca element de noutate pentru a-i amuza și uimi pe amicii greci antici. Dincolo de asta, ar fi putut fi folosit în temple.

„Un cazan ascuns în figura goală a unui idol producea abur printr-o țeavă care se termina cu una sau două ramificații prin nas/ sau gură”, a scris Harry Kisikopoulus în Innovation and Technological Diffusion: An Economic History of Early Steam Power, conform Popular Mechanics. „Aburul care scăpa dădea impresia unei figuri care respira, inspirând admirație.”