Academia Română a acordat primele 10 burse de merit olimpicilor
Zece elevi olimpici, însoţiţi de părinţi, au semnat contractele de acordare a bursei de merit din partea Academiei Române pentru anul şcolar 2022-2023.
Potrivit unui comunicat al Biroului de comunicare al Academiei, bursele vor fi acordate anual până la finalizarea studiilor de liceu sau facultate, cu condiţia menţinerii performanţei şcolare de excepţie.
Pentru actualul an şcolar, Academia Română a acordat bursă de merit unor elevi provenind din 10 colegii naţionale şi licee din Braşov, Bucureşti, Câmpulung-Muscel, Cluj-Napoca, Drobeta Turnu Severin, Dorohoi, Fălticeni, Jibou şi Tulcea.
Aceştia au participat în perioada 1-5 august 2022 la Şcoala de vară "Sub semnul istoriei", organizată de Academia Română la Centrul său din comuna General Berthelot, judeţul Hunedoara, unde au beneficiat de un program ce a inclus întâlniri cu membri Academiei Române, precum şi o serie de excursii în Ţara Haţegului.
Cei zece olimpici, beneficiari ai burselor Academiei Române pentru anul şcolar 2022-2023, au fost selectaţi în urma unei competiţii la care au participat 64 de elevi din toată ţara.
Criteriile luate în considerare au fost: rezultatele şcolare, premiile obţinute la olimpiadele naţionale şi internaţionale, motivaţia şi dorinţa de a acumula cunoştinţe şi de a evolua profesional, capacitatea creativă şi inovativă, dar şi situaţia materială a părinţilor.
Evenimentul a avut loc în Aula acestui for, în prezenţa acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, şi a membrilor Biroului Prezidiului.
În cadrul programului "Academia Română în dialog cu tinerii" va fi organizată anual o astfel de competiţie de selecţie, concursul urmând a fi anunţat la începutul fiecărui an şcolar prin intermediul inspectoratelor şcolare şi prin coordonatorii grupurilor de elevi olimpici pe domenii.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
