Accident feroviar la Onești

Accident feroviar la Onești
Accident feroviar la Onești

 

 

 

O maşină a fost spulberată de tren, ieri dimineaţă, la Oneşti, în Bacău. Accidentul s-a produs în jurul orei 7.30, în apropierea padocului de animale privat de la poalele Perchiului. Autoturismul a fost surprins de un tren pe linia ferată, la ieșirea din Onești spre Târgu Trotuș. Potrivit unor surse din anchetă, la volanul mașinii se afla o femeie de 44 de ani, din Onești. Ea nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu cale ferată și a fost acroșată de trenul Regio 5202, care circula pe ruta Târgu Ocna – Onești. Șoferița le-a spus anchetatorilor că nu a observat trenul care se apropia fiind atentă la niște câini. În urma impactului, autoturismul a fost avariat în proporție de circa 90%. Și locomotiva a suferit pagube, mult mai mici însă.

La fața locului au fost prezente, pe lângă pompieri și polițiști, și două echipaje medicale SMURD și SAJ – Substația Onești, dar femeia a refuzat transportul la spital. Ulterior, ea s-a prezentat însă singură la Unitatea Primiri – Urgențe din cadrul Spitalului Onești, solicitând un control mai amănunțit.

George NEGRU

 

 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.