Accident grav la Suceava. Patru persoane au fost rănite
Patru persoane au fost rănite într-un grav accident rutier produs în urma coliziunii a două autoturisme, marţi, pe DN17, pe raza localităţii Păltinoasa, a informat ISU Suceava.
Potrivit sursei citate, una dintre cele patru victime ale accidentului în care au fost implicate două autoturisme a fost încarcerată şi extrasă din maşină în stare de inconştienţă.
Toate victimele au fost transportate la spital.
La faţa locului au intervenit pompierii militari de la Garda de Intervenţie Gura Humorului cu o autospecială de stingere dotată cu echipamente pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2, iar în sprijinul acestora au ajuns şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, dr. Dan Teodorovici, prognosticul tânărului în vârstă de 20 de ani care a ajuns la UPU politraumatizat, comatos şi instabil hemodinamic este rezervat, în prezent fiind supus unei intervenţii chirurgicale.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Avertisment sumbru de la Washington: România lipsește din discuțiile strategice ale Statelor Unite ale Americii. Este urgent ca Președintele României să vină aici cu o agendă clară și să repună România pe hartă
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Cutremur în România în zona Vrancea
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
TVA de 21% pentru suplimentele alimentare, o lovitură dată bolnavilor și vârstnicilor
