Accident grav pe pârtia de la Durău
O tânără din judeţul Constanţa s-a rănit grav, sâmbătă seara, pe pârtia de schi de la Durău, după ce s-a izbit de un stâlp al instalaţiei de zăpadă. Şeful Serviciului Salvamont Neamţ, Raul Papalicef, a declarat că victima nu purta cască de protecţie.
Tânăra s-a dezechilibrat, s-a izbit violent în plasele de protecţie din care a fost proiectată în stâlpul instalaţiei.
Salvamontiştii au intervenit imediat şi i-au acordat primul ajutor.
„Victima a fost iniţial inconştientă şi cu hemoragie buco-nazală. A fost transportată şi predată la ambulanţă. Plasele de protecţie aflate pe pârtiile de schi au rolul de a diminua impactul şi nu garantează integritatea. Pentru evitarea accidentelor cu urmări grave, schiorii trebuie să poarte echipament de protecţie şi să îşi coreleze viteza în funcţie de capacităţile tehnice stăpânite, a condiţiilor pistei şi a vizibilităţii”, a declarat şeful Serviciului Salvamont Neamţ, Raul Papalicef.
Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ.
George VANCEA
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
