Aeroportul, motorul dezvoltării economice a Bacăului

Aeroportul, motorul dezvoltării economice a Bacăului

 

 

 

Dezvoltarea zonei Aeroportului Bacău prevede schimbări majore în infrastructură, detaliile fiind trecute în Planul Urbanistic Zonal (PUZ), realizat de asocierea Western Outdoor SRL și IHS România SRL. Documentele acoperă o zonă de studiu de 688 de hectare, aflată pe domeniul localităților Bacău, Luizi-Călugăra și Sărata. Prevederile PUZ-ului vor deveni obligatorii pe o suprafață de 213 hectare, zonă reglementată de dezvoltare pentru Aeroportul din Bacău, care până în 2042 va transporta peste 1,3 milioane de persoane, anual. „Trebuie ca împreună cu autoritățile din municipiul Bacău și comunele Sărata și Luizi Călugăra să luăm cele mai bune decizii iar terenul prevăzut în PUZ să rămână cu destinație precisă, pentru dezvoltarea Aeroportului Internațional George Enescu. Ne dorim ca această zonă să devină motorul dezvoltării economice a județului și a întregii regiuni”, a spus președintele Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu. A fost modernizată strada Aeroportului, dar mai sunt necesare noi căi de acces. Investițiile pentru dezvoltarea aeroportului, celui mai important obiectiv strategic din Bacău, vor fi făcute pe etape. „Acest plan ne va ajuta să prioritizăm investițiile și să căutăm modalitățile de finanțare”, a explicat Sorin Brașoveanu. Pentru fluidizarea și decongestionarea aglomerației din zona centrală a Bacăului trebuie începute studiile de fezabilitate pentru lărgirea la patru benzi a străzii Alexandru Șafran, arteră deosebit de importantă, care va face legătura cu strada Aeroportului, dar și cu Centura Ocolitoare a Bacăului și conexiune în viitoarea Autostrada Bacău-Brașov. Tot municipiul Bacău va trebui să demareze studiile privind realizarea unui pasaj suprateran la intersecția Republicii cu strada Aeroportului, pentru fluidizarea circulației din zona Aeroportului. PUZ prevede și realizarea unui nou terminal de pasageri.

George NEGRU

 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.