Alexandru Raila a dat verdictul! Stăm cu masca pe față până ne vaccinăm: "Eu mă aştept ca această pandemie să dureze circa doi ani"
Deja COVID-19 ne-a scos pe toți din rutină și ne-a schimbat modul de viață, dar, conform specialiștilor, acesta este doar începutul! Iată cât timp vom mai purta măștile și cum se vor schimba viețile noastre de acum înainte!
Acum două luni, încă era o ciudățenie să vezi oameni cu măști pe față pe stradă sau în mijloacele de transport în comun. Acum, pentru noi asta e normalitatea… Și, după cum afirmă, specialiștii, vom purta măști și mănuși cam doi ani de acum înainte. Asta dacă nu se va descoperi un vaccin eficient…
Pe scurt, de acum înainte vom circula pe stradă, vom merge la serviciu și vom ieși la întâlniri cu prietenii cu măștile pe față, cel puțin în următorii doi ani.
„Va trebui să ne obişnuim să respectăm în mod curent unele dintre aceste măsuri care sunt introduse acum, adică acelea referitoare la măsurile igienice şi la o anumită distanţare socială, fără să fie exagerate.
Eu mă aştept ca această pandemie să dureze circa doi ani de zile, sigur, cu o scădere a intensităţii transmiterii probabil în anul următor, iar pe de altă parte aştept, este posibil, să ajungem şi la o situaţie de sezonalitate pentru infecţia cu noul coronavirus', a afirmat profesorul Alexandru Rafila, citat de adevărul.ro.
Chiar dacă relaxarea restricțiilor va începe spre sfârșitul lunii mai, asta nu înseamnă însă că va trebui să renunțăm la obișnuința de a ne igieniza sau că vom renunța la măsurile de protecție, ne avertizează și ministrul Sănătății.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
O poliţistă de 23 de ani a murit în Botoșani, în urma unui accident rutier / Mașina în care se afla a fost lovită frontal de un autoturism care a intrat pe contrasens
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
