Anunț pentru medicii rezidenți. Cum vor fi plătite salariile acestora din toamnă
Anunț pentru medicii rezidenți. Cum vor fi plătite salariile acestora din toamnă
Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, Alexandru Rogobete a vorbit despre sancțiunile impuse medicilor care pleacă de la spitalul public pentru a lucra la privat, dar și despre cum vor fi plătite salariile rezidenților de la 1 septembrie.
Ministrul sănătății a anunțat că, de la această dată, spitalele private vor fi obligate să plătească salariile medicilor rezidenți care își desfășoară activitatea în unitățile respective, la același nivel salarial de la stat.
Alexandru Rogobete a explicat de ce a fost adoptată această măsură. Decizia a fost luată pentru a echilibra relația dintre sectorul public și cel privat de sănătate.
Până acum, salariile medicilor rezidenți care își desfășoară stagiile de pregătire în unitățile medicale private erau plătite din fondurile Ministerului Sănătății. Acest lucru se va schimba, însă, din septembrie. Din toamnă, spitalele și clinicile private unde lucrează rezidenții se vor ocupa de plata salariilor.
Sancțiuni pentru medicii care pleacă de la spitalul public înainte de finalul programului
Ministrul sănătății le-a transmis medicilor că pot fi concediați dacă nu își respectă programul de lucru de la stat. Alexandru Rogobete a precizat că mulți medici pleacă de la unitățile medicale mult mai devreme pentru a lucra la privat. Din acest motiv, vrea să ia măsuri dure.
Ministerul Sănătății lucrează, în prezent, la stabilirea unor indicatori de performanță, precum și la schimbări legislative pentru a permite desfacerea contractului de muncă pentru medicii care nu respectă aceste reguli.
Alexandru Rogobete a adus în discuție acest aspect încă de când și-a preluat mandatul. Acesta a făcut apel la toți medicii, cărora le-a cerut să își respecte programul de muncă de la spitalul public. Aceștia pot lucra și în mediul privat, însă doar după finalizarea programului de la stat.
“Modificările legislative vor duce la desfacerea contractului de muncă, în cazul medicilor care nu își respectă programul de lucru. Rog toți colegii din spitalul public să respecte programul de lucru”, a transmis ministrul sănătății, potrivit Digi24.
Acesta a transmis că “există medici care la ora 11, la ora 12 nu mai sunt la spitalul public, merg să lucreze în privat”. Prin adoptarea viitoarelor modificări legislative, managerii spitalelor, precum și șefii de secție vor avea un cadru legal mai bine stabilit pentru a putea verifica dacă medicii își respectă programul de lucru.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
