Bărbat reținut după ce a agresat o femeie și i-a furat peste 3.000 de lei
Un bărbat de 20 de ani din comuna Bilca, care ar fi agresat o femeie de 60 de ani și i-ar fi furat 3.300 de lei, a fost prins și reținut de polițiști, informează, duminică, IPJ Suceava.
„La data de 25.01.2025, în jurul orei 04:00, Politia Municipiului Rădăuți a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un bărbat cu privire la faptul că sora sa, o femeie de 60 de ani, a fost victima unei agresiuni, fiindu-i sustrasă și o sumă de bani”, transmite sursa citată.
După deplasarea polițiștilor la fața locului, aceștia au constatat că, în jurul orei 03:00, pe ușa principală de acces în locuința femeii, care era descuiată, a intrat un bărbat, care se afla sub influența bauturilor alcoolice și care a lovit-o, cerându-i banii pe care îi are în casă.
Ulterior, victima s-a deplasat într-o cameră alăturată pentru a-și lua portofelul, iar agresorul a luat suma de 3.300 lei, după care a părăsit locul faptei.
Poliția a deschis o anchetă, iar între 25 și 30 ianuarie, 5 au fost realizate măsuri operative și investigative, identificându-l pe suspect. Joi, polițiștii au făcut o percheziție la locuința bărbatului, unde au găsit banii furați și alte probe relevante. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, iar acum este cercetat pentru tâlhărie calificată.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
