Bărbatul care şi-a violat şi ucis nepoata de opt ani a fost condamnat la 30 de ani închisoare

Bărbatul care şi-a violat şi ucis nepoata de opt ani a fost condamnat la 30 de ani închisoare

Bărbatul în vârstă de 33 de ani acum, care în mai 2024 şi-a violat şi apoi şi-a ucis nepoata în vârstă de 8 ani, a fost condamnat la 30 de ani de închisoare.

Fetiţa de opt ani a fost găsită moartă, în noaptea de 23 spre 24 mai 2024, într-o lizieră de salcâmi de la marginea localităţii Jijia, comuna Albeşti, după ce dispăruse de acasă. Ea fusese trimisă la unchiul său pentru a-i duce acestuia un obiect şi, pentru că nu a mai revenit acasă, părinţi au anunţat dispariţia ei.

După descoperirea trupului neînsuflețit al copilei de opt ani, pentru că era de negăsit, unchiul acesteia, Hlibac Petrică, a devenit principalul suspect, iar poliția a declanșat o amplă acţiune de căutare a acestuia. La căutări au participat jandarmi, pompieri, dar și polițiști rutieri care au desfășurat filtre pe drumurile din zonă.

Atunci când a fost prins, pe un câmp din apropierea pădurii, el şi-a recunoscut faptele, spunând că nu a vrut să o omoare pe copilă şi că, din cauză că era beat, nu şi-a dat seama ce face.

Acum, magistraţii Tribunalului Botoşani l-au condamnat la 30 de ani de închisoare.

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.