BREAKING Vot în Parlamentul European: Se prelungește PNRR-ul. România are șansa să absoarbă fonduri importante
Vot final în Parlamentul European: am obținut un sprijin larg pentru salvarea proiectelor din PNRR, anunță eurodeputatul PSD Victor Negrescu. El precizează că PE sprijină prelungirea cu 18 luni a proiectelor mature și posibilitatea ca proiectele nefinalizate să fie finanțate prin alte fonduri UE, informează Mediafax.
„Vot final în Parlamentul European: am obținut un sprijin larg pentru salvarea proiectelor din PNRR! 421 de voturi pentru din 656 de voturi înregistrate. Raportul privind implementarea Mecanismului de Redresare și Reziliență, pe care l-am coordonat în calitate de co-raportor și responsabil al Comisiei pentru Bugete a fost adoptat astăzi cu o largă majoritate”, scrie pe Facebook Victor Negrescu.
El precizează că a obținut sprijinul Parlamentului European pentru a solicita prelungirea cu 18 luni a proiectelor mature, posibilitatea ca proiectele nefinalizate să fie finanțate prin alte fonduri UE, debirocratizarea și modificarea cu mai mare ușurință a planurilor naționale, simplificarea procedurilor pentru autoritățile locale, implicarea reală a societății civile și a partenerilor sociali, o alocare de 10% pentru educație și 2% pentru cultură și păstrarea Pilonului European al Drepturilor Sociale ca busolă a investițiilor.
„Pentru mine, acest raport nu este doar un document tehnic. Este un mesaj politic puternic și o luptă pentru ca țările noastre să nu piardă investiții vitale. Este o garanție că banii europeni sunt cheltuiți corect, transparent și acolo unde contează cel mai mult. Acum este momentul ca Europa să demonstreze că nu lasă în urmă proiectele esențiale, că sprijină comunitățile locale și că înțelege miza uriașă pe care o reprezintă investițiile. Când există voință politică, întotdeauna există și soluții. Mulțumesc tuturor celor care au sprijinit acest demers european. Continuăm”, încheie europarlamentarul român.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
