Bricul Mircea a acostat din nou în Spania. Pentru prima dată, din echipaj fac parte şi studenţi străini

Bricul Mircea a acostat din nou în Spania. Pentru prima dată, din echipaj fac parte şi studenţi străini

 

54 de zile pe mare, 5 porturi şi 4 ţări este traseul noului marş de instrucţie a viitorilor ofiţeri, cadeţi ai Academiei Navale.

Pentru prima dată, din echipaj fac parte şi studenţi străini - din Bulgaria, Polonia, Marea Britanie şi Statele Unite. Toţi se pregătesc pentru o carieră în Marină.

Nava şcoală Mircea a acostat şi în portul din Valencia, unde a atras toate privirile. Este pentru a doua oară anul acesta când bricul soseşte în Spania.

La fiecare oprire, la bordul navei urcă sute de vizitatori. Românii din Spania au venit în număr mare să pășească din nou pe tărâm românesc.

Bricul Mircea a acostat timp de 3 zile în portul turistic din Valencia, cel mai vestic punct al marşului de instrucţie la care participă 100 de cadeţi.

În ultima seară au fost invitați la bord membri ai comunităţii, ofiţeri români de la Baza NATO de reacţie rapidă, consulul României în Spania, alături de ambasador şi de alţi oficiali spanioli.

Bricul se află acum pe drumul de întoarcere spre casă, unde va ajunge pe 30 iulie. 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.