Campanie de donare de cărţi
Chiar dacă sunt încă în vacanţă, elevii Şcolii generale din comuna Luncani - Mărgineni, judeţul Bacău au venit ieri cu bucurie la şcoală. Motivul este darul pe care noi, echipa Direcţiei Generale Anticorupţie, l-am făcut celor peste 150 de copii care frecventează biblioteca şcolii.
„Pentru că investiţia în educaţie este una în viitor, am considerat important să cultivăm gustul pentru lectură al tinerei generaţii şi, printr-o colectă de fonduri, care a avut loc în luna decembrie, am achiziţionat peste 100 de cărţi adaptate categoriei de vârstă 8-14 ani, pentru a fi donate micii biblioteci şcolare din comuna băcăuană”, au spus oficialii DGA.
Printre „cărţile copilăriei” selectate se află literatură beletristică, precum „O călătorie spre centrul pământului”, de Jules Verne, „Un oraş numit perfect”, de Helen Duggan, „Micul prinţ”, de Antoine de Saint-Exupery, cărţi de poveşti, dar şi de cultură generală, cum ar fi „Legendele animalelor”, publicată de Editura DPH, „Cei mai importanţi oameni ai vremurilor noastre”, de Robertto Mottadelli şi Gianni Morelli, dicţionare de limbi străine sau teste de geografie şi chiar „Poveşti cu poliţişti. Ediţie bilingvă”, sub semnătura lui Werner Farber şi Michael Bayer. Toate acestea au fost completate de o serie superbă de poveşti, cugetări şi legende, cărţi de colecţie publicate de Editura Prietenii Cărţii, contribuţia directă a echipei Serviciului Judeţean Anticorupţie Bacău.
Campania, denumită simbolic „Prin educaţie creştem integritate”, are la bază specificul activităţilor de educaţie anticorupţie ale unităţii noastre şi necesitatea educării tinerei generaţii în spiritul integrităţii, prin dezvoltarea abilităţilor de selectare a informaţiilor corecte şi capacităţilor de adoptare a atitudinii responsabile în faţa ilegalităţilor.
Mihai VANCEA
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
