Când trecem la ora de vară în 2025? Ziua în care dăm ceasul înainte. De ce e diferită în fiecare an?
În timp ce iarna cedează încet, încet, primăvara se anunță cu energie nouă. Această schimbare de anotimp aduce cu ea o schimbare care ne surprinde în fiecare an: brusc ceasul arată o altă oră și rutina zilnică familiară este zguduită pentru scurt timp.
În 2025, această dată va cădea duminică, 30 martie. În noaptea de sâmbătă spre duminică, ceasurile sar înainte cu o oră la 3 a.m. și apoi arată la 4 a.m. Acest lucru va scurta timpul de somn al tuturor cetățenilor cu o oră, dar, în același timp, va crește luminozitatea seara.
În România ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 (între 22 mai – 2 octombrie), aceasta fiind introdusă în prima duminică din luna aprilie și era valabilă până în prima duminică din luna octombrie. În 1940 s-a renunțat la acest obicei și până în 1979 nu s-a mai folosit ora de vară.
Când trecem la ora de vară în 2025? Ziua în care dăm ceasul înainte. De ce e diferită în fiecare an? - Foto: Freepik (rol ilustrativ)
În 1979, România a semnat Convenţia fusurilor orare, iar, în 1997, a intrat în vigoare Ordonanţa nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României. Aceasta a stabilit că ora oficială de vară, decalată cu o oră în avans faţă de ora Europei Orientale, este aplicabilă din ultima duminică a lunii martie, ora 3.00, care devine ora 4.00, până la ultima duminică a lunii octombrie, ora 4.00, care devine ora 3.00.
Până în 1996 (cu mici excepții) ora de vară se introducea la sfârșitul lui martie până la sfârșitul lui septembrie.
Când trecem la ora de vară dăm ceasurile înainte Foto: freepik
Din 1997 se trece la ora de vară incepând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie.
Citește și: Zeci de țări au renunțat la ora de iarnă. Bolnavii, afectați de schimbare
Dar nu în fiecare an, ultima duminică din luna martie are aceeași dată. De exemplu, anul trecut, ceasurile s-au dat cu o oră înainte în noaptea de 30 spre 31 martie. Iar în 2023, România a trecut la ora de vară în noaptea de 25 spre 26 martie.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.