Când vor primi elevii bursele pe luna martie 2025. Anunțul ministerului

Când vor primi elevii bursele pe luna martie 2025. Anunțul ministerului

 Ministerul Educației a anunțat că elevii care nu și-au primit bursele până de sărbătorile pascale, le vor primi după zilele libere, întrucât transferul banilor alocați către Inspectoratele Școlare a fost făcut până inclusiv miercuri, 16 aprilie.

 

„Ministerul Educației și Cercetării a demarat din timp procedurile necesare pentru plata burselor elevilor. În funcție de aprobarea fluxurilor financiare, ministerul a furnizat imediat inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București sumele solicitate pentru plata burselor elevilor aferente lunii martie (cel puțin 92%), iar miercuri, 16 aprilie 2025, a fost virat către inspectoratele școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București restul sumelor”, a transmis Ministerul Educației într-un comunicat de presă. Ministerul condus de Daniel David a mai precizat că după perioada liberă cu ocazia Paștelui, bursele elevilor vor fi plătite integral.

Edupedu.ro a scris la începutul săptămânii, citând surse, că nu toți elevii vor primi bursele joi, 17 aprilie, înainte de zilele libere, întrucât nu toate școlile au primit sumele totale alocate burselor. 

Astfel, unele județe au decis plata integrală a burselor de merit sau celor sociale, urmând ca după perioada Paștelui să fie transferați toți banii.

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.