Care a fost populația maximă pe care a avut-o vreodată România. Ai crede că s-a întâmplat în perioada României Mari
Un paradox. Deși în perioada României Mari granițele erau mult mai întinse decât azi, numărul de locuitori pe care i-a avut România, la nivelul maxim, nu a fost atins atunci.
Populația maximă pe care a avut-o vreodată România a fost atinsă în anul 1990, imediat după căderea regimului comunist.
Mai exact 23.206.720 locuitori, Conform datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică.
Acest vârf demografic a fost rezultatul politicilor pronataliste ale regimului Ceaușescu (în special după decretul din 1966 care interzicea avorturile).
După 1990, populația a început să scadă din cauza migrației masive (peste 5 milioane de români au emigrat până azi), scăderii natalității sau îmbătrânirii populației.
La ultimul recensământ, în 2019 erau 19.05 milioane de români, din care 16 milioane în țară la momentul recenzării. Astfel, România a pierdut în jur de 4 milioane de locuitori față de vârful din 1990.
Câți locuitori erau în România Mare?
Cel puțin teoretic erau mai puțini cetățeni decât în 1990. Dacă luăm în considerare România Mare (adică teritoriul țării după Unirea din 1918 și înainte de pierderile teritoriale din 1940), trebuie să facem apel la recensământul din 1930.
Cifra oficială a fost atunci 18.057.028 de locuitori.
Dar această cifră includea: Basarabia, Bucovina de Nord, Transilvania Banatul, Crișana și Maramureșul, precum și Cadrilaterul (sudul Dobrogei).
România nu a avut o populație mai mare în perioada României Mari decât în 1990, doar un teritoriu mai extins. Cel puțin potrivit datelor oficiale de la vremea respectivă.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Avertisment sumbru de la Washington: România lipsește din discuțiile strategice ale Statelor Unite ale Americii. Este urgent ca Președintele României să vină aici cu o agendă clară și să repună România pe hartă
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Cutremur în România în zona Vrancea
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
TVA de 21% pentru suplimentele alimentare, o lovitură dată bolnavilor și vârstnicilor
