Câte miliarde a cheltuit România pentru sprijinirea refugiaților din Ucraina

Câte miliarde a cheltuit România pentru sprijinirea refugiaților din Ucraina

România a cheltuit peste 1,7 miliarde lei pentru sprijinirea refugiaților din Ucraina. Alte 620 de milioane de euro au fost acoperite din fonduri europene.

Ministerul Afacerilor Interne a transmis, într-un răspuns oficial adresat Guvernului, că România a alocat peste 1,7 miliarde lei pentru sprijinirea cetățenilor strămutați din Ucraina în perioada februarie 2022 - iunie 2024. Informațiile apar ca urmare a unei interpelări formulate de deputatul Andra-Constantinescu (S.O.S România), care a solicitat detalii despre transparența cheltuielilor publice în contextul crizei refugiaților.

Sumele au fost gestionate prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), Inspectoratele județene și Inspectoratul pentru Imigrări. Fondurile au fost direcționate către autorități locale, operatori privați sau asociații, pentru acoperirea cheltuielilor legate de cazare, hrană, igienă personală, sprijin medical și educațional.

Valoarea totală a plăților efective este de 1.744.051.805 lei, la care se adaugă un total de 651.781 lei pentru asistența acordată de Inspectoratul pentru Imigrări.

Sprijin din fonduri europene: Peste 620 de milioane de euro atrași

România a beneficiat și de finanțări externe semnificative, inclusiv prin două contracte de grant încheiate cu Comisia Europeană în 2022, în valoare totală de 39,1 milioane euro. De asemenea, în perioada mai - decembrie 2023, prin proiectele „Solidari pentru Ucraina”, statul român a primit 3.080.663.252 lei, echivalentul a 620 de milioane de euro, destinați sprijinirii cetățenilor ucraineni și a altor persoane aflate pe teritoriul României.

Conform MAI, până în prezent, 1.934.191 persoane au fost incluse în grupul țintă pentru care s-au decontat sumele, ceea ce înseamnă un sprijin mediu de aproximativ 320 euro/persoană.

Refugiații ucraineni beneficiază de o gamă largă de servicii: cazare gratuită în centrele IGI sau prin autorități locale; hrană în valoare de 20 lei/zi și alocații pentru îmbrăcăminte și rechizite; acces la servicii medicale, educaționale, consiliere psihologică și cursuri de limba română; sprijin pentru angajare și integrare socială, în funcție de statutul juridic (azil, protecție subsidiară etc.); finanțare prin mecanismul CARE și Mecanismul Financiar Norvegian, inclusiv pentru modernizarea centrelor de cazare. 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.