Caz șocant în Roman: O femeie a fost aruncată de la etajul 4 al unui bloc

Caz șocant în Roman: O femeie a fost aruncată de la etajul 4 al unui bloc

Un proxenet a fost reţinut pentru omor, după ce ar fi aruncat o femeie de la etajul 4 al unui bloc din Roman.

O femeie a murit după ce a fost aruncată de la etajul 4 al unui bloc. Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ a informat că în urma acestei tragedii un bărbat în vârstă de 66 ani, din Roman, a fost reţinut sub acuzaţia de omor.

Victima, o femeie în vârstă de 32 de ani din Constanța, ar fi fost prostituată iar bărbatul era proxenetul acesteia. Tragedia șocantă a avut loc în dimineața zilei de 26 ianuarie.

"În apartament a fost identificat un bărbat în vârstă de 66 de ani, din Roman, care prezenta mai multe plăgi, la nivelul membrului superior stâng. (...) Din primele verificări, evenimentul s-ar fi produs pe fondul unui conflict spontan", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul principal Ramona Ciofu.

De la ce ar fi pornit cearta între cei doi

Victima ar fi prestat servicii sexuale, iar între aceasta și bărbatul de 66 de ani, proprietarul apartamentului, ar fi izbucnit o ceartă din cauza banilor. Femeia l-ar fi zgâriat pe brațul stâng, iar ulterior a fost găsită căzută pe asfaltul din fața blocului, motiv pentru care acum prima ipoteză luată în calcul de anchetatori este că aceasta a fost aruncată pe fereastră de către proxenet.

Bărbatul a fost condus la audieri iar în urma probatoriului, acesta a fost reţinut şi va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de omor. Dacă el va fi găsit vinovat de omor calificat, riscă o pedeapsă între 15 și 25 de ani de închisoare sau chiar detenție pe viață. Potrivit sursei citate anterior, procurorii analizează circumstanțele agravante, printre care posibilitatea comiterii faptei cu premeditare sau din interes material.

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.