Cazuri de COVID la două colegii din Vaslui
O elevă de la Colegiul „Anghel Rugină” din Vaslui a fost confirmată cu noul coronavirus, conducerea instituţiei de învăţământ aplicând în acest caz măsurile necesare de dezinfecţie şi de carantinare a colegilor fetei.
Potrivit inspectorului general şcolar din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui, Loredana Roman, elevii din clasa în care învaţă eleva testată pozitiv desfăşurau cursuri în sistem hibrid, fiind luată măsura dezinfecţiei în vederea chemării la şcoală a grupei care învăţa online, în timp ce copiii care au fost prezenţi fizic la şcoală vor fi trimişi în carantină timp de 14 zile. „Au fost luate măsurile de dezinfecţie, iar elevii au fost trimişi acasă pentru 14 zile, urmând să înveţe în sistem online în această perioadă. Situaţia a permis această măsură, pentru că elevii erau oricum împărţiţi. Dacă vor mai apărea cazuri şi se va putea, vom proceda la fel. Ţinem legătura cu toate instituţiile implicate şi vom lua măsurile necesare în funcţie de situaţiile care vor apărea. Consider că este foarte important să se respecte regulile privind purtarea corectă a măştilor de protecţie, igiena riguroasă şi distanţarea”, a declarat Loredana Roman. Ea a precizat că au fost luate măsurile necesare de dezinfecţie şi reîmpărţire a elevilor şi la o clasă a Liceului „Emil Racoviţă” din Vaslui, acolo unde o elevă are tatăl confirmat cu noul coronavirus.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Avertisment sumbru de la Washington: România lipsește din discuțiile strategice ale Statelor Unite ale Americii. Este urgent ca Președintele României să vină aici cu o agendă clară și să repună România pe hartă
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Cutremur în România în zona Vrancea
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
TVA de 21% pentru suplimentele alimentare, o lovitură dată bolnavilor și vârstnicilor
