Ce este succesiunea și ce presupune acest proces/Ce se întâmplă atunci când un moștenitor nu se prezintă la succesiune?
Înainte de a afla ce se întâmplă atunci când un moștenitor nu se prezintă la succesiune, este bine să știm ce este succesiunea, ce presupune această procedură, dar și ce alte mențiuni există în Codul Civil.
Ce este succesiunea și ce presupune acest proces
Cu siguranță ai mai auzit și tu până acum de ”succesiune”. Vorbim despre un termen juridic care se referă la moștenirea bunurilor unei persoane după decesul acesteia. Practic vorbim despre procesul prin care averea persoanei decedate e transmisă către moștenitorii săi.
În același timp, succesiunea este reglementată de Cartea a IV-a din Codul Civil. Ce spune legea, de fapt, în ce termen trebuie făcută succesiunea și ce se întâmplă cu cei care nu se prezintă?
Astfel conform Codului Civil, moștenitorii au un termen de un an de la data deschiderii moștenirii de opțiune succesorală. În tot acest timp, ei pot accepta succesiunea ori pot renunța la ea.
Ce înseamnă acceptarea succesiunii
Ce înseamnă acceptarea succesiunii și ce se întâmplă atunci când un moștenitor nu se prezintă la succesiune? Acceptarea expresă implică practic o declarație explicită prin care o persoană își asumă calitatea de moștenitor.
Aceasta se face la notarul public. Mai există de asemena și acceptarea tacită care înseamnă practic o serie de acțiuni care pot fi întreprinse doar în calitate de moștenitor.
Conform Codului Civil, acceptare tacită poate să însemne vânzarea drepturilor asupra moștenirii. La acestea se mai adaugă și renunțarea la moștenire în favoarea unor moștenitori specifici ori chiar administrarea definitivă a bunurilor moștenite.
Ce se întâmplă atunci când un moștenitor nu se prezintă la succesiune?
Și totuși ce se întâmplă în momentul în care un moștenitor nu se prezintă la succesiune? În situația în care un moștenitor refuză să se prezinte sau pur și simplu nu își exercită dreptul de opțiune în termenul de un an, atunci, conform Codului Civil, se presupune că a renunțat la moștenire.
De menționat este faptul că această prezumție care vizează renunțarea devine valabilă de abia în momentul în care expiră termenul de un an de la data decesului în cazul în care moștenitorul nu demonstrează că și-a exercitat dreptul de opțiune succesorală.
“Este prezumat, până la proba contrară, că a renunțat la moștenire succesibilul care, deși cunoștea deschiderea moștenirii și calitatea lui de succesibil, nu și-a exercitat dreptul de opțiune succesorală, prin acceptarea moștenirii sau renunțarea expresă la moștenire, în termenul de un an prevăzut la art. 1.103.
Prezumția de renunțare operează, după împlinirea termenului de un an de la deschiderea moștenirii, dacă succesibilul, citat în condițiile legii, nu face dovada exercitării dreptului de opțiune succesorală”, arată art. 1.112 art. (1) și (2) din Codul civil.
În ce situații poate instanța să reducă termenul de opțiune succesorală
Acum că am aflat ce se întâmplă atunci când un moștenitor nu se prezintă la succesiune, e important să cunoaștem și alte detalii. În primul rând există situații în care instanța poate să reducă termenul de opțiune succesorală.
Când se întâmpla? Acest lucru poate fi făcut la cererea unei părți interesante. Ipoteza se regăsește în art. 1.113 din Codul civil. „Pentru motive temeinice, la cererea oricărei persoane interesate, un succesibil poate fi obligat, cu aplicarea procedurii prevăzute de lege pentru ordonanța președințială, să își exercite dreptul de opțiune succesorală înăuntrul unui termen stabilit de instanța judecătorească, mai scurt decât cel prevăzut la art. 1.103.
Succesibilul care nu optează în termenul stabilit de instanța judecătorească este considerat că a renunțat la moștenire”, spune legea.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
