Cel mai vârstnic student din România. Aurel Voicu are 88 de ani și este masterand la Universitatea din Alba Iulia
Aurel Voicu este cel mai vârstnic student din România. La cei 88 de ani ai săi, este în anul II la masterat, la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Acesta se numără acum printre cei aproape 6.000 de studenți de la această instituție de învățământ superior. Conștiincios, masterandul a participat la deschiderea oficială a anului universitar, a mers la facultate unde și-a luat orarul și acum așteaptă începerea cursurilor.
Fost primar și apoi viceprimar în Cugir, de profesie inginer mecanic, vârstnicul s-a dedicat, la pensie, realizării unui muzeu al orașului. Pentru a putea colabora legal, dar și pentru a aprofunda cunoștințele din domeniul istoriei, Aurel Voicu a decis să se înscrie la master. Astfel, studiază timp de patru semestre în domeniul „Cercetarea, conservarea şi valorificarea patrimoniului istoric”.
Prezența sa în rândurile studenților de la festivitatea de deschidere a fost remarcată și de rectorul Universității. „Suntem o universitate care, indiferent de vârstă, îşi apreciază şi îşi preţuieşte la fel orice student. Avem astăzi în sală, cred, cel mai în vârstă student din România, la 88 de ani şi jumătate, domnul Aurel Voicu”, a precizat rectorul Daniel Breaz.
Aurel Voicu a ajuns student fără examen, în baza diplomei de studii superioare pe care a obținut-o în urmă cu 54 de ani. A lucrat întreaga sa viață profesională în cadrul uzinei mecanice din Cugir și la primăria orașului.
Este la pensie din 1995, fiind consilier local începând cu anul 1992. A fost ales primar timp de două mandate, în perioada 1996 – 2004. Ulterior, a fost viceprimar timp de un mandat. În 2012 a înființat cu alte persoane din oraș, Asociația „Pro Cugir”, care s-a ocupat de reconstituirea sau realizarea, printre altele, a unor monumente din oraș. Ultimul și cel mai important proiect este cel al realizării muzeului din Cugir.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
