Cine sunt Sfinții Zenovia și Zenovie, ocrotitorii familiei

Cine sunt Sfinții Zenovia și Zenovie, ocrotitorii familiei

Sfinții Mucenici Zenovie și Zenovia sunt considerați ocrotitorii familiei, iar rugăciunea rostită către aceşti doi sfinţi te ajută să ai o căsnicie fericită sau să atragi persoana potrivită.

Sfinții Zenovie și Zenovia au fost fraţi şi au trăit în timpul împăratului Dioclețian (284-305), potrivit crestinortodox.ro. S-au născut în cetatea Egeea din Cilicia. Au moștenit o avere uriașă de pe urma părinţilor, dar și credința în Hristos. Au decis să-şi împartă toată averea săracilor şi să trăiască întru Hristos.

Datorită vieții virtuoase, Zenovie a fost ales episcop al cetății Egeea. Şi pentru că a lepădat întreaga grijă lumească şi s-a dedicat întru totul iubirii de Hristos, Dumnezeu i-a dăruit puterea de a vindeca toată boala și neputința.

În timpul persecuției împotriva creștinilor, Zenovie a fost arestat și dus înaintea Prefectului Lysias care i-a cerut să renunţe la credinţa în Hristos şi să se închine zeilor, în caz contrar, fiind ucis. Sfântul Zenovie i-a replicat, însă, că viața fără Hristos nu înseamnă altceva decât moarte.

În timp ce era supus chinurilor, a venit în față judecătorului Zenovia, sora sa. Aceasta a spus că dorește să bea și ea paharul pe care îl bea fratele ei, ca să dobândească și ea cununa vieții. Au fost aruncați împreună în foc și în păcură clocotită, iar în cele din urmă le-au fost tăiate capetele.

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Cântare să înălţăm, po­poare, minunatului Dum­nezeului nostru, Celui Ce a scăpat din robie pe Israel, care cânta cântare de biruinţă şi grăia: să cântăm Ţie Unuia Stăpânului Stând înaintea Scaunului lui Dumnezeu, ca un preot bine primit şi ca un mucenic prea bun, Sfinte Zenovie de trei ori fericite, apără de smintelile vieţii pe cei ce cinstesc cu dragoste pomeni­rea ta cea purtătoare de lumină.

Luminându-te, înţelepte, cu Strălucirea Luminii Celei în Trei Luminători, ai risipit întuneri­cul defăimărilor păgânilor, lu­minând pe toţi cu lumina cuvintelor tale; şi acum te-ai mu­tat către Lumina Cea Neapusă. Arătându-te cărbune înţele­gător, aprins de Focul Dumneze­iescului Duh, ai aprins inimile tuturor către Dumnezeiasca dragoste, sfinţite tăinuitorule şi ai ars toată înşelăciunea. Bucură-te, Locaşul cel Preasfânt, Lâna cea cu Rouă Dum­nezeiască, Fântână Pecetluită a Râului Celui Nemuritor; păzeşte turma ta, Stăpână, de tot felul de vrăjmaşi. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cinste Maicii Domnului. Amin 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.