Cine vor fi primii români care vor primi vaccinul pentru Covid-19: Alexandru Rafila explică mecanismul
Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, a explicat că primii oameni care vor primi vaccinul pentru coronavirus sunt cei în vârstă. De asemenea, va fi un dozaj diferit pentru cei tineri și pentru cei în vârstă, asta pentru că organismul răspunde diferit.
„Există vaccinuri care probabil se vor administra într-o singură doză, există vaccinuri care se vor administra în două sau trei doze. Tipul de vaccin s-ar putea să fie diferit. Adică, de exemplu, să dăm la persoanele tinere, la copii un anumit tip de vaccin și la vârstnici putem să dăm alt tip de vaccin. Problema cu persoanele vârstnice este că nu răspund la fel la vaccinare. Reacția imună a unei persoane vârstnice este mai slabă decât reacția unei persoane tinere, mai ales la persoanele cu boli cronice. Or, ei constituie principala categorie care trebuie protejată împotriva acestei infecții. Și atunci o să existe probabil o prioritizare. În primul rând, trebuie prioritizate categoriile care să aibă acces la vaccin în prima fază, care sunt persoanele vârstnice, boli cronice, personal medical, personal din serviciile esențiale pentru funcționarea unei țări, după care restul populației. S-ar putea să existe un vaccin care să fie mai eficient la bătrâni și atunci vor avea prioritate vârstnicii”, a declarat Alexandru Rafila
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
O poliţistă de 23 de ani a murit în Botoșani, în urma unui accident rutier / Mașina în care se afla a fost lovită frontal de un autoturism care a intrat pe contrasens
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Cutremur în România în zona Vrancea
Sugestii de nume pentru caine - femela
