Comisie de anchetă pentru retragerea haotică a trupelor americane din Afganistan. Vor fi analizate documente-cheie
Republicanii, care deţin controlul în Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite, au lansat vineri o anchetă parlamentară cu privire la retragerea haotică a trupelor din Afganistan în 2021, în timpul căreia 13 soldaţi americani au fost ucişi într-un atac, informează sâmbătă AFP.
Michael McCaul, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe, a anunţat că i-a cerut secretarului de stat Antony Blinken o serie de documente, în special note de informaţii şi note ale discuţiilor cu talibanii.
"Este absurd şi scandalos că administraţia Biden a respins în mod repetat cererile noastre de acces şi continuă să ascundă informaţii despre retragere", a spus Michael McCaul. În caz de refuz, comisia nu va ezita să treacă printr-o procedură cu caracter obligatoriu, a avertizat el.
Preşedintele democrat Joe Biden a implementat retragerea trupelor din Afganistan punând capăt celui mai lung război al SUA în august 2021. Haosul în care s-au desfăşurat operaţiunile de retragere, precum şi revenirea la putere a talibanilor, i-au adus critici puternice.
Pe 26 august 2021, 13 soldaţi americani au fost ucişi într-un atac cu bombă în apropierea aeroportului din Kabul, soldat cu 173 de morţi în total.
Fostul preşedinte Donald Trump este cel care a negociat retragerea trupelor americane din Afganistan, dar Partidul Republican a criticat întotdeauna modul în care succesorul său, Joe Biden, a condus operaţiunea.
Declanşat ca răspuns la atacul din 11 septembrie 2001 de la New York, războiul din Afganistan a costat vieţile a peste 2.500 de soldaţi americani şi a peste 3.500 de soldaţi din alte ţări membre NATO, potrivit armatei americane.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
