Consumatori de droguri la tot pasul, prin Bacău

Consumatori de droguri la tot pasul, prin Bacău

Trei tineri cu vârste cuprinse între 19 și 29 de ani au fost depistați de jandarmi cu substanțe interzise, în zona pasajului Gării din municipiul Bacău. Totul s-a petrecut duminică , 29 octombrie, în jurul orei 20.50, când jandarmii băcăuani  au observat că tinerii adunați au devenit agitați la apariția lor.

În urma verificărilor efectuate, jandarmii au descoperit asupra acestora o țigară ce continea în interior muguri de culoare verde cu miros înțepător, susceptibili de a fi substanțe interzise.

Mai tarziu, în jurul orei 23.30, un jandarm aflat în timpul liber a observat un tânăr ce părea suspect prin comportament și care s-a retras în spatele unui magazin de pe strada Miorței din municipiul Bacău.

Pentru a clarifica prezența tânărului în zona respectivă acesta a anunțat imediat echipajul de jandarmerie aflat în serviciu.În scurt timp, jandarmii l-au depistat pe băiat, care avea asupra sa o pungă neagră cu muguri vegetali.

Tânărul, de 19 ani, a recunoscut că produsele depistate asupra lui îi aparțin, iar în pungă se află substanțe interzise și le folosește pentru consumul propriu, pe care le-a achiziționat de la alte persoane care au plecat cu masina.

Jandarmii au rămas în zonă pentru a depista și celelalte persoane, iar în jurul orei 23.50, aceștia au revenit în zona, fiind vorba de doi tineri cu vârsta de 20, respectiv 21 de ani, depistați într-o masină în fața Colegiului Tehnic de Comunicații Nicolae Vasilescu-Karpen din Bacău.

În urma percheziției corporale efectuate s-a găsit asupra acestora o altă pungă în care se aflau muguri vegetali.

Celor șase persoane depistate duminică seara le-au fost întocmite actele de sesizare pentru „deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept”, faptă care constituie infracțiune în conformitate cu prevederile Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Mihai VANCEA

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.