COVID-19. Episcopia Huşilor, apel la credincioși: Vă îndemnăm părinteşte ca zilnic să includeţi aceasta
Reprezentanţii Episcopiei Huşilor au îndemnat credincioşii din eparhie să intensifice rugăciunea şi postul, ca prime măsuri de sporire a lucidităţii, discernământului şi aşezării sufleteşti, în contextul situaţiei generate de răspândirea coronavirusului.
'Mântuitorul Hristos este Cel care aduce linişte, lumină, pace şi bucurie în viaţa noastră, aşa cum nimeni, niciodată, nu ne poate dărui. În istoria Bisericii găsim numeroase mărturii ale binefacerilor rugăciunii în comun şi a sporirii solidarităţii între creştini în situaţii de criză similare.'
'În acest sens, vă îndemnăm părinteşte ca zilnic să includeţi în programul personal de rugăciune Acatistul Bunei Vestiri, pentru întărirea în credinţă, pentru vindecarea celor bolnavi şi pentru sprijinul celor care acordă asistenţă medicală', au transmis reprezentanţii Episcopiei Huşilor într-un comunicat de presă.
Sursa citată aminteşte rugăciunea specială recomandată de Patriarhul Daniel, pentru încetarea noii epidemii, pe care preoţii o vor include în cadrul fiecărei slujbe. Reprezentanţii Episcopiei Huşilor au subliniat, totodată, importanţa măsurilor de igienă pe care cetăţenii trebuie să le adopte, conform Agerpres.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Avertisment sumbru de la Washington: România lipsește din discuțiile strategice ale Statelor Unite ale Americii. Este urgent ca Președintele României să vină aici cu o agendă clară și să repună România pe hartă
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Cutremur în România în zona Vrancea
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
TVA de 21% pentru suplimentele alimentare, o lovitură dată bolnavilor și vârstnicilor
