Cum are loc testarea pentru coronavirus COVID-19?
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat COVID-19 pandemie, iar înainte de asta, statele lumii au luat o serie de măsuri mai mult sau mai puţin drastice pentru a împiedica răspândirea infecţiei. Una dintre măsurile pe care autorităţile le impun în acest caz este cea a testări pentru coronavirus, iar în prezent există două motive care duc la o astfel de procedură: contactul cu persoană infectată sau prezentarea simptomelor asociate acestei infecţii,notează Science Alert.
Cine este testat?
Dacă în prima situaţia decizia de a preleva mostre de la o persoană este uşor de luat, în cea de a doua situaţie, atunci când o persoană crede că prezintă simptome ale COVID decizia trebuie să revină unui specialist. Şi asta deoarece aceste simptome: febră, tuse şi dificultăţi de respiraţie pot fi şi simptome ale răcelii comune sau ale gripei.
Decizia de a testa o persoană care se încadrează în una dintre cele două situaţii de mai sus este susţinută de către specialiştii în sănătate publică deoarce astfel poate fi controlat numărul de persoane infectate.
Cum are loc testarea?
Atunci când o persoană se încadrează în una dintre aceste situaţii, acestia i se prelevează mostre din gât sau din nas, acestea urmând să fie trimise către un laborator. Specialiştii explică faptul că aceeaşi procedură este folosită şi în cazul răcelii sau al gripei.
Odată ce mostra ajunge la laborator, lucrurile se complică, experţii explicând că cei care analizează mostrele caută materialul genetic al coronavirusului, ARN-ul. Pentru a identifica ARN-ul, oamenii de ştiinţă folosesc reacţia în lanţ a polimerazei cu transcripţie inversă, care converteşte ARN-ul viral în ADN. Ulterior, acest ADN este multiplicat până în punctul în care există un număr suficient de mare de copii pentru a fi studiate de către instrumentele de laborator.
Aceste proceduri au nevoie de un interval între 24 şi 72 de ore pentru a produce un rezultat. În funcţie de rezultatul obţinut, autorităţile pot decide dacă o persoană este pusă în carantină sau izolare. Trebuie precizat faptul că acest test, precum orice altă analiză medicală, poate să ofere rezultate incorecte. Un studiu a arătat că 3% dintre mostrele testate în China erau fals-negative, totuşi, raportat la standardele medicale această marjă de eroare nu reduce credibilitatea rezultatelor oferite.
Sursa: descopera.ro
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Avertisment sumbru de la Washington: România lipsește din discuțiile strategice ale Statelor Unite ale Americii. Este urgent ca Președintele României să vină aici cu o agendă clară și să repună România pe hartă
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Cutremur în România în zona Vrancea
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
TVA de 21% pentru suplimentele alimentare, o lovitură dată bolnavilor și vârstnicilor
