Cum se încheie mediile în semestrul II? Noi precizări ale Ministerului Educației
Ministerul Educației explică într-o postare pe Facebook cum se vor încheia mediile în acest an școlar, precizând că în situațiile în care elevul nu are nicio notă în semestrul al doilea și nici nu i se poate valorifica activitatea online, media va fi cea de pe semestrul I. În cazul în care în semestrul I este corijent, atunci cadrul didactic decide împreună cu elevul sau părintele data la care elevul poate susține o lucrare scrisă/un proiect prin care să fie notat, iar nota la această evaluare devine media anuală.
Potrivit ministerului, nu se mai dau teze în semestrul al doilea.
Cum se încheie mediile:
Dacă elevul are cel puțin două note în semestrul al II-lea, dar activitatea sa on-line nu poate fi valorificată, atunci situația școlară semestrială se poate încheia doar cu aceste două calificative/note.
Dacă elevul are cel puțin două calificative/note în semestrul al II-lea și i se poate valorifica activitatea on-line, atunci situația școlară semestrială se poate încheia și cu mai mult de două calificative/note.
Dacă elevul are doar o notă în semestrul al II-lea și nu i se poate valorifica activitatea desfășurată on-line, atunci a doua notă va fi considerată nota care reprezintă media elevului din primul semestru.
Dacă elevul are doar un calificativ/o notă în semestrul al II-lea și i se poate valorifica activitatea desfășurată on-line, atunci situația sa școlară semestrială se poate încheia cu cel puțin două note.
Dacă elevul nu are niciun calificativ/nicio notă în semestrul al II-lea și nu i se poate valorifica activitatea on-line, atunci media semestrului I devine media anuală.
Dacă elevul nu are nicio notă în semestrul al II-lea și i se poate valorifica activitatea on-line, atunci situația școlară semestrială se poate încheia cu cel puțin două note.
Dacă media primului semestru este mai mică decât 5 și nu poate fi valorificată activitatea on-line, cadrul didactic decide împreună cu elevul/părintele/susținătorul legal data la care acesta poate susține o lucrare scrisă/un proiect prin care să fie notat, iar nota la această evaluare devine media anuală.
Dacă media primului semestru este mai mică decât 5 și se poate valorifica activitatea on-line, atunci media semestrului al II-lea poate fi încheiată cu cel puțin două note.
Valorificarea activității on-line prin prin calificativ/notă se face cu acordul elevului sau cu acordul părintelui/susținătorului legal.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
