Dieta care ameliorează disfuncțiile erectile
Disfuncția erectilă devine o problemă a zilelor noastre. Însă pentru majoritatea problemelor există și o rezolvare, iar în acest caz oamenii de știință spun că aceasta ar fi dieta mediteraneană.
Un studiu realizat pe 250 de bărbați cu vârsta medie de 56 de ani, atât cu hipertensiune, cât și cu disfuncții erectile, a arătat că o astfel de abordare poate ține ambele probleme sub control, arată un raport prezentat la Congresul Societății Europene de Cardiologie – ESC 2021.
Trecerea pe o astfel de alimentație s-a tradus printr-o capacitate mai mare de a face exerciții fizice, prin artere mai sănătoase, un nivel mai mare de testosteron și o performanță sexuală mai bună, a explicat autorul studiului, Athanasios Angelis, din partea Universității din Atena, Grecia, conform IFL Science.
De fapt, disfuncțiile erectile merg mână în mână cu probleme circulatorii – arterele își pierd abilitatea de a se dilata, afectând inclusiv organul genital. Iar asta poate avea drept cauză presiunea arterială mare.
De fapt, hipertensiunea poate face ca riscul de disfuncții erectile să fie de două ori mai mare.
Dieta mediteraneană ține sub control hipertensiunea, ajutând astfel și în cazul disfuncțiilor erectile, explică oamenii de știință.
Studiul a arătat că, cu cât subiecții s-au abătut mai puțin de la acest plan alimentar, cu atât mai puține probleme în dormitor au avut .
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
O poliţistă de 23 de ani a murit în Botoșani, în urma unui accident rutier / Mașina în care se afla a fost lovită frontal de un autoturism care a intrat pe contrasens
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Cutremur în România în zona Vrancea
Sugestii de nume pentru caine - femela
