Dispar absolvenții de la medicină! Şeful CMR: Nu ştim unde sunt, dar oricum nu-i regăsim în Colegiu
Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Daniel Coriu, afirmă că cei aproximativ 3.800 de tineri cate termină facultăţi de medicină din România în fiecare an nu se regăsesc. în Colegiul Medicilor şi nici nu se ştie unde profesează.
”Dacă noi am creşte numărul cu 3000 pe an am umple deficitul foarte rapid”, spune medicul.
Preşedintele Colegiului Medicilor, Daniel Coriu, a explicat care este situaţia medicilor care au solicitat eliberarea unui certificat profesional curent care să le permită să profeseze în străinătate.
Ce a spus Daniel Coriu
"Începând cu 2016, înainte de creşterea salariilor, atunci era cam 1.500 pe an (medici care cereau certificate pentru a pleca din ţară – n.r.). După creşterea salariilor, din 2017, au început să scadă treptat. În timpul pandemiei, 2020-2021 au ajuns la 700, apoi în 2022 a început să crească uşor, pe la o mie, anul trecut au fost în jur de 830 de astfel de certificate. Este vorba numai de intenţie, noi nu ştim dacă aceşti oameni au plecat, ei au cerut certificatul, nu ştim dacă s-a finalizat procesul”, a declarat Coriu.
El precizează, însă, că cei peste 3.000 de tineri care termină facultăţile de medicină din România nu se regăsesc în sistemul de sănătate autohton după ce termină studiile.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Avertisment sumbru de la Washington: România lipsește din discuțiile strategice ale Statelor Unite ale Americii. Este urgent ca Președintele României să vină aici cu o agendă clară și să repună România pe hartă
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Cutremur în România în zona Vrancea
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
TVA de 21% pentru suplimentele alimentare, o lovitură dată bolnavilor și vârstnicilor
