Dronele ucrainene răspândesc și viruși. O nouă formă a conflictului dintre Moscova și Kiev: războiul cibernetic îmbarcat

Dronele ucrainene răspândesc și viruși. O nouă formă a conflictului dintre Moscova și Kiev: războiul cibernetic îmbarcat

Dronele ucrainene nu doar lovesc, ci transmit și viruși informatici pentru a destabiliza forțele rusești.

Războiul cibernetic îmbarcat

In ultimii trei ani, conflictul din Ucraina a busculat maniera în care se duce un război modern. În centrul luptei dintre Moscova și Kiev, dronele se dovedesc a fi mult mai mult decât simple aparate de zbor. Acestea transformă câmpul de luptă într-un veritabil spectacol high-tech. Nu numai că lovesc inamicul, dar deschid și calea către o nouă formă de război, războiul cibernetic îmbarcat.

În prezent, dronele sunt considerate arme decisive în acest duel tehnologic intens. Acestea au dat peste cap modul de desfășurare a operațiunilor militare, ceea ce a dus la o creștere a numărului de victime de ambele părți.

Armatele ucraineană și rusă concurează în ingeniozitate pentru a se întrece reciproc în materie de inovație în domeniul dronelor. Modelele evoluează atât de rapid încât devin învechite în câteva luni, necesitând ajustări în timp real pe teren.

Confruntată cu utilizarea intensivă a dronelor de către Rusia, Ucraina a găsit o soluție inteligentă pentru a-și proteja echipamentele, consolidându-și astfel apărarea aeriană. Armata ucraineană „injectează” acum viruși în dronele sale pentru a evita ca acestea să cadă în mâinile rușilor dacă sunt capturate și reutilizate. Aceste programe malware sunt concepute pentru a infecta sistemele informatice ale adversarilor, perturbându-le funcționarea

Kievul nu se oprește aici. Strategiile ucrainene includ, de asemenea, urmărirea dronelor rusești cu fibră optică și utilizarea strategică a propriilor drone pentru a ținti artileria Moscovei. În cazul în care o operațiune merge prost, au fost elaborate diverse planuri pentru a limita consecințele negative.

Intducerea de viruși în dronele ucrainene are mai multe obiective specifice: dezorganizarea computerelor inamice, împiedicarea Moscovei de a-și reprograma aparatele și limitarea retro-ingineriei rusești. Chiar dacă acești viruși nu neutralizează complet un sistem informatic, ei reduc în mod clar capacitatea Rusiei de a dezmembra și copia tehnologia ucraineană.

Daunele provocate sunt adesea mici, dar eficacitatea lor este semnificativă. Ele încetinesc încercările Moscovei de a reproduce tehnologia și oferă echipelor ucrainene un avantaj pe teren.

Impact operațional și psihologic

Un videoclip publicat de Forbes ilustrează perfect această nouă situație. Acesta arată o dronă ucraineană capturată transmițând un virus către o stație de control rusă. Pe Reddit, unii internauți notează că „rușii se plâng că dronele de luptă ucrainene sunt adesea infectate cu viruși informatici”, subliniind aspectele psihologice și operaționale ale acestei metode.

Incuderea programelor malware este importantă, deoarece ambele părți își dispută rapid avantajul în domeniul dronelor. Amenințarea emergentă de infectare a computerelor rusești cu programe malware transportate de dronele ucrainene ar putea forța Rusia să pună în aplicare noi măsuri de securitate pentru a-și proteja sistemele.

Aceste măsuri ar împiedica actualizările tehnologiei antidrone rusești, care necesită un studiu aprofundat al funcționării interne a unei drone inamice pentru a-i identifica vulnerabilitățile. Acest lucru ar prelungi perioada în care forțele ucrainene ar putea utiliza eficient o dronă înainte ca aceasta să devină depășită din cauza tehnologiei antidronă rusească”, nota Forbes.

Cand este vorba despre „războiul cibernetic îmbarcat”, se înțelege acum că fiecare dronă nu mai este doar un instrument de distrugere fizică, ci și o capcană capabilă să complice serios sarcina inamicului.

Vlad Cocisiu activenews.ro

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.