Dumitru Buzatu, prima reacție după ce a fost exclus din PSD: 'Sunt simpatizant, simpatizanţii sunt mai răi ca membrii' / Decizia instanței
Tribunalul Vaslui a decis, vineri, menţinerea arestului la domiciliu în cazul fostului preşedinte al PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, hotărârea nefiind definitivă.
"Menţine măsura arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul Buzatu Dumitru. Măsura arestului la domiciliu va fi verificată în termen de 30 de zile conform art. 207 alin. 6 raportat la art. 222 alin. 12 Cod procedură penală. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare", se arată în decizia instanţei.
14.09 Fostul preşedinte al PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, vineri, cu ocazia prezenţei sale la Tribunalul Vaslui, că deşi nu mai este membru al partidului a rămas un simplu simpatizant PSD, afirmând în glumă că uneori "simpatizanţii sunt mai răi ca membrii", potrivit AGERPRES.
Buzatu a spus că se prezintă în faţa instanţei "cu aceleaşi bune gânduri".
El a fost însoţit de fostul consilier personal Alexandru Barbu, membru în Consiliul Local Vaslui şi candidat pentru un nou mandat de consilier.
Instanța urmează să se pronunțe cu privire la menținerea arestului la domiciliu
Tribunalul Vaslui urmează să se pronunţe, vineri, cu privire la menţinerea arestului la domiciliu în cazul fostului lider PSD şi preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui.
Pe 15 aprilie, instanţa vasluiană a decis plasarea în arest la domiciliu a fostului lider PSD Dumitru Buzatu, acuzat de luare mită, aflat până atunci în arest la Penitenciarul Vaslui, decizie menţinută ulterior de Curtea de Apel Iaşi. Dumitru Buzatu, a părăsit pe 17 aprilie Penitenciarul Vaslui.
Buzatu a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei drept mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii acestuia, după ce fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui i-ar fi primit într-un restaurant. Dumitru Buzatu a fost arestat preventiv pe 23 septembrie 2023, în urma unei decizii date de Tribunalul Vaslui.
Dumitru Buzatu, exclus din PSD
Preşedintele PSD Marcel Ciolacu anunța în toamna anului trecut că preşedintele CJ Vaslui Dumitru Buzatu, care era reţinut la acea vreme de DNA pentru o mită de peste 1 milion de lei, a fost exclus din PSD, iar fiul acestuia, Tudor Buzatu, a demisionat din funcţia de secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Avertisment sumbru de la Washington: România lipsește din discuțiile strategice ale Statelor Unite ale Americii. Este urgent ca Președintele României să vină aici cu o agendă clară și să repună România pe hartă
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Cutremur în România în zona Vrancea
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
TVA de 21% pentru suplimentele alimentare, o lovitură dată bolnavilor și vârstnicilor
