Durerea care nu se vede. De ce ne anesteziem emoțional ca să supraviețuim?

Durerea care nu se vede. De ce ne anesteziem emoțional ca să supraviețuim?

 

Uneori, tăcerea nu e doar absența cuvintelor. E un zid interior pe care îl construim atunci când viața doare prea tare. Când „trebuie să mergi mai departe” devine mantra zilnică, deși inima a rămas cu un pas în urmă. Să simți din nou pare imposibil când tot ce știi e cum să reziști.

Ca să continui, uneori renunți. Nu la tot, doar la bucăți de tine. La bucuria sinceră de a simți, la curajul de a recunoaște durerea, la tandrețea vulnerabilității. Te anesteziezi emoțional nu din voință, ci din neputință. Pentru că altfel te-ai prăbuși.
Dar nu ești făcut doar să supraviețuiești, iar să simți din nou e un act de curaj.

Este adevărat că doare, dar nu spui, știi că nu ai voie. Nu despre părintele care a lipsit sau a rănit. Nu despre iubirea care a fost condiționată. Nu despre rușinea sau umilințele purtate ca o a doua piele. Ți s-a spus că durerea ta nu contează, că altora le-a fost mai rău, că plânsul e pentru cei slabi. Așa că ai învățat să taci și să îngropi adânc tot ceea ce ai simțit.

Dar cum să te desprinzi de durerea din copilărie, când a fost singura constantă? Când ți-a modelat fricile, reacțiile și alegerile? Cum să faci diferența dintre supraviețuire și viață, când ai trăit mai mult pe modulul „rezistă”, nu „simte”?

Când muncești până la epuizare, rămâi în relații care nu te oglindesc, te afunzi în seriale, mâncare sau scroll continuu – ce încerci să amorțești, de fapt? Golul? Nevoia de a fi văzut? De a fi iubit fără condiții? Sau poate vocea aceea interioară care te doboară în tăcere?

Dacă ai rosti cu voce tare gândurile pe care ți le spui în minte, ai realiza cât de crud ești cu tine. Lucruri pe care nu le-ai spune nici unui prieten le spui ție, zilnic. Și le crezi.

Lipsa doare cel mai tare atunci când nu e recunoscută. Ce nu ai primit – o îmbrățișare, o aprobare, o alinare – devine o sete mută, care se ascunde în spatele succesului, sarcasmului sau izolării.

Dar poate e timpul să schimbi întrebarea. Nu doar „de ce mi-am făcut asta?”, ci „ce pot face azi ca să ies de sub umbra acelui gol?”.
Poate azi e ziua în care alegi să simți din nou – nu ce a fost, ci ce e viu în tine acum.

Adevărata vindecare începe când spui: „Da, mi-a lipsit. Da, a durut. Dar nu mai vreau să port această povară”. Și atunci începi să trăiești. Nu să supraviețuiești. Ci să simți din nou.

Maura ANGHEL

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.