Elevii și studenții români care învață peste hotare vor beneficia de asigurare medicală gratuită atunci când vor reveni acasă
Toţi tinerii români care studiază în străinătate vor beneficia de asigurare medicală gratuită atunci când revin acasă, potrivit unui proiect de lege trimis la promulgare după votul din Parlament.
Documentul, adoptat de Camera Deputaţilor, în calitatea de efort decizional, extinde astfel lista categoriilor de persoane care au dreptul la asigurare de sănătate fără plata contribuţiei.
Sunt vizaţi elevii de liceu, studenţii şi cei care frecventează programele de doctorat într-o unitate de învăţământ acreditată în orice ţară. De această prevedere beneficiază şi persoanele care urmează modulul de instruire individuală pentru a deveni soldaţi sau gradaţi profesionişti.
În plus, absolvenţii Facultăţilor de Medicină şi Farmacie vor fi asiguraţi încă şase luni de la finalizarea studiilor. Pe lângă elevii din ţară şi străinătate beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei, între alţii, şi tinerii cu vârsta de până la 26 de ani, care provin din sistemul de protecţie a copilului, soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate, persoanele cu handicap, femeile însărcinate, pensionarii şi persoanele care primesc ajutor social.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
