Fugari turci, prinşi în drumul spre Germania
Un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi au depistat trei turci care au traversat râul Prut, călăuziţi de un bărbat din Republica Moldova, cu intenţia de a ajunge în Germania. Cei în cauză au încercat să fugă şi nu s-au supus somaţiilor legale, motiv pentru care poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind trase două focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.
Colegii noştri au reţinut persoanele, iar pentru stabilirea identităţii şi continuării cercetărilor acestea au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că trei dintre persoanele descoperite sunt cetăţeni turci, cu vârste cuprinse între 17 şi 28 de ani, iar a patra persoană este un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 41de ani, care i-a călăuzit. Turcii au spus că au fost ajutaţi de către basarabean, pe care l-au cunoscut în Chişinău, să traverseze râul Prut cu o barcă pneumatică. Ei intenţionau să ajungă în Germania, în vederea găsirii unui loc de muncă. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat, respectiv trafic de migranţi. Persoanele au fost preluate de autorităţile de frontieră din Republica Moldova în vederea continuării cercetărilor.
Miruna NEACŞU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
