Gata cu munca la negru în construcții. Ministerul Muncii a început vânătoarea pe șantiere. O mie de inspectori fac controale în toată țara
Florin Manole, ministrul Muncii, a anunțat că, la nivel național, se derulează o campanie de combatere a muncii la negru, peste o mie de inspectori făcând controale pentru a verifica legalitatea modului în care sunt plătiți salariații. Primul sector controlat este cel al construcțiilor, ministrul susținând că nu vrea să anunțe care sunt domeniile care urmează.
”Azi suntem în a doua zi a unei campanii naționale în care peste o mie de inspectori de muncă din toată țara, din toate județele, concomitent, merg într-o campanie pentru a depista munca la negru. (...) Doar luna trecută sunt peste 200 de amenzi, sancțiuni care s-au dat pentru că s-au depistat astfel de probleme, fără să fi fost o temă specifică. Acum este o temă specifică”, a anunțat Florin Manole, marți seară, la Antena 1.
El a subliniat că acțiunile de combatere a muncii nedeclarate și pentru care nu se plătesc taxe sunt în primul rând importante pentru salariați, pentru că ei vor fi afectați atunci când vor primi pensiile.
Manole a adăugat că prin combaterea muncii la negru sunt ajutați acei angajatori onești care își plătesc salariații și plătesc corect taxele pentru veniturile acestora, el arătând că angajatorii onești au parte de o concurență neloială din partea celor care își plătesc angajații la negru.
”Vom continua genul acesta de campanii. După ce vom termina cu sectorul construcțiilor, vom lua și alte domenii. Nu aș spune care, acum, pentru că nu vrem să dăm un avertisment celor care încalcă legea, aș vrea să le dăm o amendă binemeritată”, a subliniat ministrul Muncii.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
