Ghid de scriere creativă pentru copii
Cinci scriitoare membre ale Asociaţiei Scriitorilor pentru Copii şi Adolescenţi – De Basm (Adina Rosetti, Victoria Pătraşcu, Laura Grunberg, Luminiţa Corneanu, Andreea Iatagan), au conceput un ghid de scriere creativă, în format digital, pentru copii: Maşinuţa de scris.
Proiectul îşi propune să îi aproprie pe copii de literatură prin sfaturi practice, idei, scenarii şi jocuri creative, care le antrenează imaginaţia.
Cu ajutorul ghidului Maşinuţa de scris, copiii pot învăţa cum să scrie propriile poveşti şi cum să contureze personajele şi dialogurile, în cadrul unor ateliere coordonate de scriitori. Ghidul poate fi folosit în clasă, la orele de Limba şi Literatura Română, recomandă scriitoarele.
Programul se adresează elevilor de gimnaziu şi se derulează în parteneriat cu ANPRO - Asociaţia Profesorilor de Limbă şi Literatură Română „Ioana Em. Petrescu” şi Editura Arthur.
„Vor afla şi cum se construieşte intriga, cum să ţină cititorul cu sufletul la gură şi cum să găsească un final potrivit. Dar, mai presus de toate, Maşinuţa de scris le va da curaj şi încredere să înceapă să îşi aştearnă gândurile şi ideile pe hârtie”, spune asociaţia.
Ateliere de scriere creativă online vor avea loc în nouă şcoli din întreaga ţară, atât din mediul urban, cât şi din mediu rural, cărora li se adaugă o şcoală din Republica Moldova: Gimnaziul Cotiujeni, raionul Briceni. Şcolile care participă în proiect sunt: Şcoala Gimnazială „Iuliu Haţieganu” (Cluj), Şcoala Gimnazială „Lăpuş“ (Maramureş), Şcoala Gimnazială „Constantin Gheorghiţă” (Podari, Dolj), Liceul Teoretic „Grigore Moisil” (Tulcea), Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” (Buzău), Şcoala Gimnazială Şeica-Mare (judeţul Sibiu), Şcoala Gimnazială “Elena Doamna” (Oradea), Şcoala Gimnazială „Ioan Bădescu” (Popeşti-Leordeni, Ilfov), Liceul Tehnologic „Rusetu” (Buzău).
Ghidul de scriere creativă a fost publicat în format digital pe site-ul asociaţiei: https://debasm.ro/masinuta-de-scris/.
Cele 5 autoare au redactat ghidul pe baza experienţei acumulate la atelierele de lectură şi scriere creativă, pe care le desfăşoară cu elevi de toate vârstele.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
