Grant european derulat la USV Iași pentru studierea efectelor schimbărilor climatice asupra agriculturii
Cercetători de la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) împreună cu omologi de la cinci universități și institute de cercetare din țări central-europene și mediteraneene colaborează în cadrul unui proiect centrat pe efectele schimbărilor climatice asupra agriculturii. „Climate Focused Agricultural Vocational Education” face parte din proiectele finanțate de programul Erasmus+ Key Action 2: Cooperation among organisations and institutions, instituțiile partenere sunt din Turcia, Cehia, Slovenia, Serbia și România, iar bugetul are o valoare totală de 141.015 euro.
„Grupul țintă al proiectului este format din studenți și profesioniști din agricultură, iar țările din care fac parte cercetătorii implicați sunt cele mai vulnerabile la efectele schimbărilor climatice. În aceste zone, efectele negative sunt de așteptat să fie din ce în ce mai severe. Educația în domeniul agricol are specificitatea de a considera interacțiunea dintre clima regională, sol și plantă cultivată. Altfel spus, soluția sugerată pentru o regiune diferă de cea oferită pentru alte zone cu aceleași probleme, iar proiectul are în prim-plan studierea caracteristicilor regionale”, a declarat prof. univ. dr. Daniel Bucur, de la Facultatea de Agricultură a USV Iași.
Printre obiectivele parteneriatul pentru educație, amintim dezvoltarea unor module de formare pentru învățământul profesional agricol care se concentrează pe specificitatea agriculturii practicate în condițiile schimbărilor climatice.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
O poliţistă de 23 de ani a murit în Botoșani, în urma unui accident rutier / Mașina în care se afla a fost lovită frontal de un autoturism care a intrat pe contrasens
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Cutremur în România în zona Vrancea
Sugestii de nume pentru caine - femela
