Hong Kong a dispus plasarea în carantină a câinelui unui pacient infectat cu coronavirus
Hong Kong a dispus plasarea în carantină a câinelui unui pacient infectat, scrie Reuters, notând că există suspiciuni că ar fi primul caz de transmitere a noului coronavirus de la om la animal, în pofida faptului că mai mulți experți au avertizat că animalele de companie nu sunt potențiali factori de risc în răspândirea bolii.
După testare, câinele a fost depistat ”ușor pozitiv”, ceea ce ar însemna că prezintă un nivel scăzut de infecție, mai scrie Reuters.
"Departamentul nostru va continua monitorizarea câinelui, urmând ca testele să fie repetate. Animalul va fi returnat stăpânului atunci când testele vor fi negative”, a precizat, într-o declarație de presă Departamentul pentru Agricultură, Pescuit și Protejarea mediului.
Nu există dovezi care să ateste faptul că animalele de companie pot fi infectate cu coronavirus, scrie Organizația Mondială a Sănătății, pe site-ul instituției.
Alți experți susțin însă că acest lucru este posibil, însă, în condițiile în care animalele nu dezvoltă simptome, este puțin probabil ca ele să răspândească virusul.
"Unele animale au același receptor pentru Covid-19 astfel încât ele pot contracta boala, dar, în general, sunt asimptomatice”, a declarat Dale Fisher, un expert din Singapore care lucrează pentru o organizație coordonată de OMS.
Experții au insistat că proprietarii de animale de companie nu trebuie să fie îngrijorați și nu trebuie să le abandoneze. Hong Kong a înregistrat peste 100 de cazuri confirmate de coronavirus, iar doi oameni au murit.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Avertisment sumbru de la Washington: România lipsește din discuțiile strategice ale Statelor Unite ale Americii. Este urgent ca Președintele României să vină aici cu o agendă clară și să repună România pe hartă
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Cutremur în România în zona Vrancea
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
TVA de 21% pentru suplimentele alimentare, o lovitură dată bolnavilor și vârstnicilor
