Horoscopul Zilei
BERBEC
Astă poți avea succes în tot ceea ce faci. Sunt avantajate activitățile administrative, demersurile legate de acte oficiale sau instituții publice, precum și cele care vizeaza călătoriile în străinătate.
TAUR
Este o zi bună pentru planificare, organizare și documentare. Studiile înalte sunt de asemenea un domeniu de interes major, așa că nu e exclus sa te înscrii la un curs.
RAC
O zi excelentă, în plan profesional și financiar. Dacă vrei să pornești o afacere, să semnezi un contract, să inițiezi discuții referitoare la salariu, acum este momentul.
LEU
Astăzi, te poți afirma pe plan social și profesional, prin talentul organizatoric și confirmarea calităților. Așadar, nu e deloc indicat să stai în umbră sau să fii modest, ci să ieși în față și să arăți de ce ești în stare.
FECIOARA
O zi exceptională sub aspectul comunicării, examenelor, călătoriilor și activităților administrative. Poți purta o discuție foarte importantă și edificatoare pe marginea unui contract.
BALANȚA
Astăzi este o zi importantă pentru câștigurile financiare. O discuție cu un prieten sau un colaborator poate dizolva niște suspiciuni sau neclarități care te-au făcut să stai pe loc.
SCORPION
Trei ceasuri negre. Dacă ai de semnat un act oficial, citește-l cu atenție și asigură-te că ești la curent cu toate detaliile.
SĂGETĂTOR
Te poți ocupa în mod eficient de activități casnice sau îți poti asuma o serie de responsabilități familiale. Oricum, ești foarte prezent în familie și mereu disponibil pentru cei dragi.
CAPRICORN
Familia are nevoie de tine pentru rezolvarea unor probleme. De asemenea, astăzi poți lua niște decizii pe termen lung, cu privire la casă, cămin sau bunuri patrimoniale.
VĂRSĂTOR
O zi cu adevărat minunată în ce privește ambițiile profesionale și ascensiunea în carieră. Încep să se vadă primele roade, în urma pașilor mici, dar siguri, din ultimele luni.
PEȘTI
Este posibilă o schimbare a strategiilor de afaceri, în urma căreia speri să câștigi mai mult în mod constant. Chiar dacă beneficiile nu se văd imediat, ai încredere că vor veni și aplică ideile care-ți vin astăzi.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
O poliţistă de 23 de ani a murit în Botoșani, în urma unui accident rutier / Mașina în care se afla a fost lovită frontal de un autoturism care a intrat pe contrasens
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Cutremur în România în zona Vrancea
Sugestii de nume pentru caine - femela
