Iașul dual. Orașul tinerilor conectați vs. urbea bătrânilor uitați

Pe Ștefan cel Mare, rețeaua wifi e liberă, aplicațiile de livrare sunt parte din rutină, iar cafenelele sunt pline de studenți care lucrează remote. La câteva străzi distanță, într-un apartament cu igrasie și interfon defect, tanti Elena Popa, 87 de ani, își împarte pensia între pastile și o pâine. „Nu mai am pe nimeni. Nepoții sunt în Germania. Eu vorbesc cu florile”, spune ea încet, privind spre un televizor vechi, fără sunet. Acesta nu mai e un simplu oraș universitar. E un oraș rupt în două – unul care aleargă spre viitor și altul care moare în uitare.

Tinerii din Iași sunt conectați, mobili, orientați spre progres. Își petrec zilele în biblioteci digitale, în call-uri de echipă și în proiecte europene. „Sincer, tot ce am nevoie e în telefon: job, bancă, prieteni. Nici nu știu cine locuiește pe palierul meu”, spune Andrei, 22 de ani, student la Automatică. Solidaritatea s-a digitalizat. Relațiile se poartă pe Discord, grija se traduce în like-uri și protestul se face cu hashtag. În această bulă urbană, bătrânețea nu are loc.

Pe partea cealaltă a orașului, cei trecuți de 70 de ani trăiesc într-un prezent lent, cu telefoane fixe și facturi pe hârtie. Mulți nu au smartphone, nu știu ce e un browser, nu mai ies din casă din cauza fricii sau a singurătății. „Nu mai merg cu tramvaiul. Nu mai pot. Mă dor picioarele și nu știu dacă mai ajung înapoi”, spune domnul Marin, 78 de ani, fost profesor. Statul nu mai există pentru ei decât printr-o pensie insuficientă, care dispare în aceeași zi în care vine. Mulți nu sunt vizitați nici de copii, plecați în diaspora. „Ei fug pe stradă cu căștile în urechi. Noi abia ne mai ținem pe picioare”, adaugă tanti Maria, 84 de ani.

Ruptura dintre generații nu mai e doar o diferență de vârstă. E o diferență de ritm, de valori și de sens. Tinerii caută dezvoltare personală, carieră, validare digitală. Bătrânii caută supraviețuire și un rost. Iar între aceste lumi, nu mai există punți. Orașul funcționează ca două realități paralele: una hiperactivă, alta uitată. „Avem idei, dar nu avem context. Nu vreau să fiu doar voluntar de Instagram. Vreau să ajut cu sens”, spune Andreea, 23 de ani, implicată în proiecte sociale. Dar fără infrastructură și fără sprijin instituțional, generațiile nu se ating, doar coexistă.

În lipsa dialogului intergenerațional, în lipsa politicilor publice reale și în absența oricărei viziuni sociale coerente, Iașul riscă să devină un oraș tăiat în două. Statul e absent. ONG-urile sunt puține. Tinerii sunt ocupați. Bătrânii – epuizați. Din această ecuație a abandonului, pierdem toți.

Iașul e un oraș tânăr, dar nu-și poate permite să fie superficial. E digital, dar nu trebuie să devină dezumanizat. Reconectarea dintre generații nu este o opțiune, ci o nevoie urgentă. Fără ea, riscăm să construim un oraș modern pe ruinele unei umanități pierdute. Iar un oraș fără memorie e un oraș fără viitor. 

Clara DIMA