Iașul verii, de la liniștea rugăciunii la vibrația rave-urilor urbane

E ora 10 dimineața și în curtea Mitropoliei din Iași e deja forfotă. Un grup de pelerini din Bacău a ajuns cu noaptea-n cap. O femeie în vârstă, cu batic albastru și ochi ca un amurg cald, stă cuminte la coadă și povestește cu voce joasă: „Vin de șase ani. E liniște aici, parcă timpul se oprește”. Și da, se oprește pentru fiecare om care vrea să simtă tihna, să-și asculte gândurile și sufletul.

Rândul înaintează încet, într-o tăcere apăsată. Turiștii fac poze de la distanță, respectând solemnitatea momentului. Câteva bănci din curte sunt deja ocupate de oameni care citesc rugăciuni din cărți îndoite de vreme. Soarele dogorește, dar nimeni nu pleacă. Aici, așteptarea nu e un inconvenient, ci o formă de credință.

Patru ore mai târziu, la 14:00, în Piața Unirii, alt tablou. Tinerii în pantaloni scurți, ochelari de soare și tatuaje vizibile stau la terase. Un cuplu de străini întreabă despre Palatul Culturii, în timp ce la o masă alăturată trei fete râd cu poftă și împart o narghilea cu aromă de mentă. Nimeni nu pare grăbit. Vara e lungă, de ce și-ar schimba ritmul?

Orașul e fluid. La doi pași de locul unde se rostesc rugăciuni, cineva mixează muzică pe o terasă urbană. E jazz, e chill, e liniștea de după sesiune. În Copou, băncile sunt ocupate de studenți în sesiune sau tineri îndrăgostiți. Grădina Botanică devine refugiu pentru cei care caută răcoare și Instagrammability în același timp.

Dar adevărata transformare vine după ora 21:00. Pe strada Lăpușneanu, lumina se schimbă. Fereastra unui club pulsează în ritmul unui beat greu. Afară, un șir de tineri așteaptă. Când îi întrebi ce așteaptă de la noapte, un băiat în tricou negru spune simplu: „Să șteargă amintirile urâte ale zilei. Și să simt că trăiesc”. Este același oraș. Aceeași stradă. Același aer. Dar vibrația s-a schimbat. Dacă ziua, Iașul pare un loc al reculegerii, al introspecției, al poveștilor sfinte, noaptea e o evadare. Din convenții, din reguli, din propriile granițe.

Într-un club din cel mai mare parc aș Iașului, două tinere dansează cu ochii închiși, după ce au bifat cu o poză pe Instagram lansarea de carte a unei amice. Între ele, un tatuaj discret: o cruce minusculă pe claviculă. Aici e miezul. Iașul nu e ipocrit. E viu, își permite contrastul. Îi acceptă pe toți și toate. Poți începe ziua cu o lumânare aprinsă și să o termini cu un pahar de prosecco în mână. Poți urca pe Cetățuia pentru priveliști și pace, apoi coborî în subsolurile alternative ale orașului pentru muzică și agitație.

Dimineața următoare, în Copou, miroase a cafea proaspătă. Orașul pare că se spală de excesele nopții. Bătrânii plimbă câini, iar tinerii ies din cluburi cu ochii obosiți și zâmbete întârziate.

Iașul e același. Doar fețele lui se schimbă. Și în asta constă farmecul său: oferă un concediu în care poți să-ți pui întrebări existențiale și să-ți dai drumul pe ringul de dans în aceeași zi.

Un oraș în care ritualul e tot ce ne mai unește – fie că e în genunchi, fie că e cu mâinile în aer. Maura ANGHEL