Ilie Bolojan: România se confruntă cu un război hibrid
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan Președintele interimar, Ilie Bolojan, a afirmat în cadrul unui interviu acordat Radio Europa Liberă că România nu este atacată direct, dar este vizată de acțiuni caracteristice unui război hibrid, desfășurat în mediul online, care urmărește destabilizarea încrederii populației în instituțiile statului.
„Deși România nu este agresată teritorial, este totuși expusă unor atacuri hibride, în special în spațiul online. Aceste acțiuni, susține el, sunt menite să amplifice neîncrederea în autorități și să provoace falii sociale, mai ales în perioade de tensiune politică sau electorală.”, a declarat Ilie Bolojan.
„În Europa de Est și în țările din prima linie, există un război hibrid purtat de Rusia împotriva țărilor care susțin Ucraina. Cu cât aceste state sunt mai slabe în interior, cu atât mai greu le este să susțină efortul comun de sprijin pentru Ucraina”, a afirmat Bolojan.
Președintele interimar a precizat că asemenea acțiuni vizează în special perioadele de alegeri, când tensiunile politice sunt accentuate.
Deși a evitat să indice explicit autorii, președintele intermiar a recunoscut că „o parte dintre aceste acțiuni vin cu siguranță din zona Rusiei”, în linie cu pozițiile exprimate recent de alți lideri europeni.
Cristina Corpaci gandul.ro
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Avertisment sumbru de la Washington: România lipsește din discuțiile strategice ale Statelor Unite ale Americii. Este urgent ca Președintele României să vină aici cu o agendă clară și să repună România pe hartă
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Cutremur în România în zona Vrancea
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
TVA de 21% pentru suplimentele alimentare, o lovitură dată bolnavilor și vârstnicilor
