Inamicul nevăzut care înmulţeşte cazurile de COVID: 'Se poate ajunge la situaţii extrem de grave, nu doar la şoc anafilactic'

Inamicul nevăzut care înmulţeşte cazurile de COVID: 'Se poate ajunge la situaţii extrem de grave, nu doar la şoc anafilactic'

România este în fruntea unui clasament în ceea ce priveşte grăunciorii eliberaţi de ambrozie în atmosferă, iar conform specialiştilor, partea de vest a ţării este foarte afectată, la fel ca zona Ilfov-Bucureşti. Acesta este inamicul care înmulţeşte cazurile de COVID-19 în anumite zone ale ţării.

 

Asocierea dintre cele două patologii, COVID-19 şi ambrozia sau polenul, poate declanşa o adevărată furtună perfectă, spun medicii.
„Pe de o parte vorbim despre o patologie severă, cu multe cazuri, iar pe de altă parte, despre fenomene deja cunoscute, o patologie sezonieră. Ambrozia ne creează mari probleme în fiecare perioadă. Dacă adăugăm şi poluarea din marile oraşe, umezeala, praful, vedem că avem deja o constelaţie ce poate să creeze mari probleme de sănătate, mai ales celor din grupele vulnerabile. Atenţie mare la prevenţie, este foarte importantă. Banala schimbare a hainelor la intrarea în casă este foarte importantă sau evitarea zonelor în care cantităţile de polen cresc”, a declarat Tudor Ciuhodaru, medic primar la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu”, din Iaşi, potrivit „Adevărul”.

Alergia la polen nu poate fi ignorată, mai ales într-o perioadă în care spitalele din România sunt pline şi cele mai multe dintre ele se adresează doar pacienţilor COVID-19. Medicii atrag atenţia că prevenţia este extrem de importantă şi în aceste cazuri.

„Se poate ajunge la situaţii extrem de grave, nu doar la şoc anafilactic. Adrenalina este regina în aceste cazuri. Am reuşit teoretic introducerea acelor dispozitive de adrenalină autoinjectabile în fiecare cabinet şcolar din România, dar nu ştiu dacă şi există aceste dispozitive în acest moment. Prevenţia este extrem de importantă. Aşa că atenţie inclusiv la ambrozie, sunt zone extrem de extinse în oraşe, în care polenul sau ambrozia fac ravagii”, a mai transmis medicul ieşean.

O singură plantă matură de ambrozie poate elibera în atmosferă miliarde de grăunciori de polen, dar şi zeci de mii de seminţe, care îşi păstrează calităţile chiar şi timp de 40 de ani. Perioadă maximă de polenizare este cea cuprinsă între lunile august şi septembrie, ajungând chiar şi în luna octombrie. 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în locaţia din sat Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 75899 mp (7,5899 hectare) şi un număr de 16 clădiri, având preţul de vanzare de 3.281.300 euro. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail lucicalcc@gmail.com

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

 

 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr.87, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 56.438 mp (5,6438 hectare) şi un număr de 19 clădiri cu absolut toate utilitatile, având preţul de vanzare 8.402.420 euro. Pentru terenul de 56438 mp este aprobat un PUZ pentru locuinte colective. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail -  lucicalcc@gmail.com

 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.