Încă o prelevare de organe încheiată cu succes la Bacău

Încă o prelevare de organe încheiată cu succes la Bacău


În această dimineață, s-a finalizat prelevarea mai multor organe de la un bărbat de 46 de ani, aflat în moarte cerebrală, a anunțat dr. Bianca Purcărin, medic coordonator al echipei de transplant de la SJU Bacău. Intervenția a durat mai mult de opt ore şi a constat în prelevarea plămânilor, rinichilor, corneei şi a condililor femurali stâng şi drept. Prelevarea s-a încheiat duminică, la ora 11.00. „În calitate de coordonator al echipei de transplant de la SJU Bacău mulțumesc familiei care şi-a dat acordul pentru prelevarea organelor şi, totodată, colegilor mei pentru mobilizarea lor exemplară”, a declarat dr. Purcărin.
Organele au fost deja preluate de echipe medicale special deplasate la Bacău – ele vor fi transplantate unor pacienți care vor avea şansa la o nouă viață – rinichii şi corneea la Iaşi, iar condilii femurali la Bucureşti.
În conformitate cu uzanțele europene în ceea ce priveşte identificarea pacienților compatibili din listele de aşteptare, plămânii prelevați la Bacău vor ajunge la un spital din Viena, unde vor fi transplantați unui pacient compatibil internat acolo.
Dr. Bianca Purcărin este medic primar ATI, coordonator al echipei de transplant, medic coordonator al punctului de transfuzii din cadrul SJU și medic responsabil cu administrarea de plasmă de la convalescenți la pacienții cu COVID-19.

 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.