Încă un pas pentru construcția drumului expres Tișița-Albița
La finalul anului trecut, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii au semnat contractul de finanțare pentru studiul de fezabilitate privind realizarea drumului expres Tișița – Albița. Drumul va avea o lungime de 160 de kilometri, din care 106 sunt pe teritoriul județului Vaslui. Obiectivul de investiție face parte din rețeaua rutieră TEN-T globală, adică e un proiect de importanță strategică. Demersul urmărește realizarea unui Drum Expres între localitățile Tișița (județul Vrancea) și Albița (județul Vaslui), realizând legătura rutieră între cele două capitale, București și Chișinău, tronsonul fiind situat pe rețeaua rutieră TEN-T globală.
CNAIR și Ministerul Transporturilor au semnat contractul de finanțare pentru Studiul de Fezabilitate al obiectivului Drum Expres Tișița – Albița pe data de 23 iulie 2021, finanțarea fiind alocată prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020. Mai exact, din valoarea totală de 13.945.426,36 lei, 85% din fondurile nerambursabile reprezintă contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională (10.059.107,23 lei), în timp ce restul de 15% este contribuția proprie a Ministerului (1.775.136,57 lei). Restul de 2.111.182,56 lei reprezintă cheltuieli neeligibile.
Miruna NEACȘU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
